Încă doi ani de aşteptare pentru finalizarea Centurii Târgoviştei. Termenul a fost prelungit până în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţia are în vedere modernizarea şi reabilitarea a 13,8 km de drum, extinderea şoselei de centură la patru benzi, reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii

Deşi trebuia terminată în 2012, centura ocolitoare a Târgoviştei, pentru care au fost accesaţi bani europeni în 2009, va fi finalizată în 2018 cu bani de la bugetul local. Consilierii locali au aprobat, vineri, ca data de finalizare a lucrărilor să se prelungească până la 31 decembrie 2018.

Proiectul de reabilitare al Centurii Municipiului Târgovişte a fost la un pas de a îngropa primăria în datorii. Executivul risca să primească o corecţie financiară de 100%, însemnând 98 de milioane de lei pentru că proiectul nu a fost terminat la timp.  

Pentru finalizarea lucrărilor a fost accesat un credit în valoare de 74,2 milioane de lei. Stadiul fizic de realizare a lucrărilor la centura municipiului Târgovişte este, la acest moment, de 27%.

”Proiectul centurii ocolitoare trebuie să îl finalizăm până la 31 decembrie 2018, dată maximă stabilită de instrucţiunea POR 144/2015. Este un proiect cu privire la care, la acest moment, s-a expertizat, s-a refăcut proiectarea, fiind în situaţia de a aproba noii indicatori economici astfel încât să putem demara cât mai repede şi licitaţia pentru execuţia de lucrări. Ori ne asumăm să finalizăm proiectul, ori îl blocăm. Nu cred că există cale de mijloc, dacă blocăm proiectul trebuie să dăm înapoi 22 de milioane de lei”, a declarat, vineri, la şedinţa de consiliu local, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Proiectul ar fi trebuit finalizat în 2012, însă şoseaua ocolitoare a Târgoviştei, însă firma câştigătoare, CAST SRL, a intrat în faliment. Constructorul care a câştigat noua licitaţie, efectuată în iulie 2015, SC Good Prod SRL şi SK 13 Pastroy JSC, una a declarat şi alta a făcut sau mai bine zis n-a făcut nimic. În afară de montarea unor borduri, de scormonirea pământului pentru reţeaua de canalizare şi de mici cârpeli pe la poduri, nu s-a mişcat nimic.

Centura Târgoviştei este un proiect accesat pe POR 2007-2013, axa prioritară 2, îmbunătăţirea infrastructuri de tranport  regionale şi locale. Proiectul are o valoare de peste 92 de milioane de lei, din care valoare nerambursabilă eligilă, 86,50%, valoarea eligibilă nerasmbursabilă din bugetul naţional, 11,5%, cofinanţarea eligibilă a Primăriei, fiind de 2%.

Investiţia are în vedere modernizarea şi reabilitarea a 13,8 km de drum, extinderea şoselei de centură la patru benzi, reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii. 

Investiţia urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie