În ce condiţii poţi circula cu mopedul pe drumurile publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia rutieră atrage atenţia cetăţenilor cu privire la faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar ca acesta să fie înregistrat în circulaţie şi să se deţină permis de conducere categoria AM.

Miercuri, 28 august,, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Petreşti au depistat un bărbat, din Stavropolia, în timp ce se deplasa cu un moped, pe raza localităţii Coada Izvorului, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că mopedul nu era înregistrat în circulaţie.

Pe numele bărbatului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de mopede să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, să se concentreze în permanenţă asupra traficului şi să nu conducă sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie