Ilegalităţi: Secretari de primărie, amendaţi din cauza venitului minim garantat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de verificare a modului cum se aplică Legea venitului minim garantat, iniţiată de Inspecţia Muncii şi Prefectura Dâmboviţa, a ajuns până acum în 18 din cele 89 de primării din judeţ.

Dintre administraţiile locale controlate, şase se aflau în ilegalitate: Moroeni, Bilciureşti, Finta, Vulcana Pandele, Crângurile şi Perşinari, motiv pentru care au fost amendaţi, cu sume cuprinse între 500 şi 1000 de lei, secretarii şi asistenţii sociali. De asemenea, au fost suspendate 823 de dosare de ajutor social aflate în plată. Primarii au acum obligaţia să calculeze şi să recupereze sumele acordate nelegal.

Adeverinţe medicale, acordate cu mare uşurinţă
Prefectul Iancu Caracota ne-a precizat că principalele deficienţe constatate de comisia de control au vizat: neprezentarea, din 3 în 3 luni, a adeverinţei eliberate de AJOFM Dâmboviţa; neefectuarea orelor de muncă în folosul comunităţii; neactualizarea, la interval de 3 luni, a anchetelor sociale din cadrul dosarelor de ajutor social; anchetele sociale sunt incomplete sau întocmite incorect, prin omiterea unor membri ai familiei şi a veniturilor realizate de aceştia. „Există şi primării care respectă legea, şi aici pot fi menţionate I.L. Caragiale, Cojasca, Ulmi, Băleni, Dobra, Fieni, Bucşani, Şotânga”, spune prefectul Caracota.  De asemenea, s-a descoperit că medicii de familie acordă adeverinţe medicale pe perioade lungi de timp sau că beneficiarii de ajutor minim garantat primesc, cu foarte mare uşurinţă, certificate de la comisia de expertiză a capacităţii de muncă din subordinea CJPAS Pucioasa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”