Iacob Ciprian renunţă la candidatura de independent la Târgovişte. Reclamă acţiuni criminale. "Familia este mai importantă decât orice pentru mine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iacob Ciprian renunţă la candidatura de independent la Târgovişte FOTO Arhiva personală

Avocatul Ciprian Iacob, care îşi anunţase candidatura din postura de independent la Primăria Târgovişte, în urmă cu două săptămâni, a renunţat la intenţie, acuzând tentative de discreditare a sa, inclusiv atentat la siguranţa sa şi a familiei sale.

"Mulţumiri

Doresc să mulţumesc din suflet celor 2.562 de târgovişteni care prin semnătura lor susţin candidatura mea ca independent la funcţia de primar al municipiului Târgovişte.

Vreau să mulţumesc celor 18 prieteni care m-au ajutat la strângerea cele 2.562 de semnături pentru candidatura mea ca independent.

Mulţumesc tuturor celor care m-au încurajat şi m-au convins să îmi anunţ candidatura, fie că au făcut-o pe Facebook sau în mod direct, pe stradă, în parc, la biserică sau la locul de muncă.

"Întâmplător sau nu" la două zile după interviul în care îmi anunţam oficial candidatura "m-am trezit" cu o tamponare uşoară şi împreună cu celălalt participant în trafic am semnat documentele pentru înţelegerea amiabilă aşa cum prevede legislaţia. După nici 3 ore de la semnarea documentelor au început să "apară durerile" şoferiţei iar după alte câteva ore "au apărut durerile" pasagerului, copilul doamnei.

Fotografii erau prezenţi la locul accidentului....

Stresul creat de prezenţa mea în cursa pentru postul de primar ca independent a pus activul de partid al psd-pnl-alde-unpr să caute şi să găsească soluţii neortodoxe pentru a încerca să mă compromită.

Cu suportul media local au încercat să mediatizeze drama tamponării dar nu i-a băgat nimeni în seamă mai ales că acest tip de "accident" a devenit o sursă de venit pentru "accidentat".

M-am ales astfel cu dosar penal.

Atenţie însă că oricărui conducător auto i se poate întâmpla, candidat sau nu!

După alte 2 zile de la "accident" autoturismului personal "cineva" a tăiat instalaţia de la sistemul de frânare! 

Mă pregăteau de al 2-lea accident.

Fotografii cu siguranţă ar fi fost prezenţi la locul accidentului....

Toate cele de mai sus şi o serie de mesaje de "prietenie" dinspre politicieni m-au convins că membri de partid activ implicaţi în furtul banilor publici sunt dispuşi la orice efort şi/sau sacrificiu pentru a-şi păstra accesul neîngrădit la bugetul local şi/sau judeţean.

Corupţia ucide şi o poate face nu doar la Bucureşti.

Pentru că familia este mai importantă decât orice pentru mine am luat decizia de a nu sacrifica siguranţa şi securitatea familiei mele în lupta cu frăţia corupţilor locali psd-pnl-alde-unpr.

Nu voi candida la alegerile locale din 5 iunie.

Îmi cer scuze tuturor celor care au văzut în mine soluţia pentru o viaţă mai bună în Târgovişte şi sper că voi găsi înţelegere la fiecare dintre dumneavoastră.

Dumnezeu să ne ajute!"

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră