Grevă la Electroaparataj Târgovişte, a doua companie listată, după Alro Slatina, din cauza salariilor mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii de la Electroaparataj Târgovişte (ELJ), producător de aparate electrice controlat de fondul de investiţii Broadhurst, au anunţat că vor declanşa greva de avertisment, marţi, 23 aprilie, între orele 09.00-11.00. Muncitorii sunt nemulţumiţi de salariile mici.

Anunţul a fost făcut de Sindicatul Valahia. Nemulţumirile sunt legate de faptul că cei 100 de salriaţi muncesc pe salariul minim pe economie. 

„Principalele revendicări ale salariaţilor sunt: creşterea  salariului minim pentru muncitorul calificat cu 20% peste salariul minim la nivel naţional, introducerea unei grile de salarizare cu 6 trepte şi implementarea unui Regulament de promovare, acordarea alimentaţiei de protecţie sub formă de carne de pui, pentru lucrătorii din hala de producţie, acordarea unui spor de 15% pentru lucrătorii care lucrează în condiţii grele de muncă, acordarea sporului de vechime în muncă între 5 – 25%, folosirea fondului social pentru decontarea abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun sau subvenţionarea biletelor de odihnă şi tratament cu 1400 lei/salariat/an, plăti compensatorii în caz de disponibilizare, prima Paşte/Crăciun 650 lei, prima de vacanţă – 1.200 lei, tichete de masă de 15 lei/zi”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Valahia.

Potrivit legii, pe perioada grevei, angajatorul nu are voie să înlocuiască persoanele aflate în greva cu alţi lucrători iar persoanele aflate în greva nu au voie să împiedice activitatea celor care nu fac greva, dacă acestea vor există. 

„În lipsa dialogului social şi a împărţirii echitabile a resurselor financiare ale companiei, singură şansă de a trăi mai bine pentru salariaţii din România este ori să plece din ţară, ori să lupte pentru drepturile lor şi o viaţă mai bună. Salariaţii din Electroaparataj SĂ au ales să lupte pentru drepturile lor. Patronatul SC Electroaparataj SĂ a refuzat constant şi cu  consecvenţă să aibă un dialog real cu Sindicatul Valahia (pentru finalizarea procedurii de obţinere a reprezentativităţii sindicale, Sindicatul Valahia a trebuit să se adreseze instanţei de judecată şi numai în urmă executării silite şi aplicării de penalităţi a obţinut o banală adeverinţă cu numărul de salariaţi). Sindicatul Valahia a aprobat folosirea Fondului de greva pentru susţinerea financiară a salariaţilor grevişti de la Electroaparataj SĂ, membrii ai Sindicatului Valahia”, se mai arată în comunicat.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industrie, la care este afiliat Sindicatul Valahia, a aprobat folosirea fondului de greva constituit la nivelul federaţiei,  pentru susţinerea grevistilor, în cazul în care greva va depăşii 60 de zile.

În cazul în care revendicările nu le vor fi soluţionate, salariaţii SC Electroaparataj  SA Târgovişte vor declanşa greva generală pe perioada nelimitată, începând cu 30 aprilie 2019, ora 07,00.

Despre Electroaparataj

Electroaparataj a fost înfiinţată în 1948 că producător de echipament de comutatie de joasă tensiune. Cu o gama de produse dezvoltate de propriul departament de cercetare-proiectare, a devenit leader de piaţă până în anul 1990 când, la intrarea în ţară a competiţiei companiilor multinaţionale, şi-a redus o parte din fabricaţie.

Complet privatizată în anul 1997, Electroaparataj şi-a dezvoltat capacităţile şi tehnologiile de producţie aferente aparatajului de joasă tensiune şi serviciilor respective. În acest fel, a început colaborarea de tip OEM.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea