Gardurile dintre vaccinaţi şi nevaccinaţi, din supermarketurile din Târgovişte, date jos la ordinul Primăriei: „E abuz!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unui control al Primăriei Târgovişte, gardurile separatoare de la intrarea şi din interiorul unor supermarketuri din oraş au fost înlăturate.

Gardurile separatoare de la intrarea şi interiorul unor supermarketuri Kaufland din Târgovişte au fost înlăturate după ce primarul municipiului, Cristian Stan, a dispus, miercuri, un control privind legalitatea amplasării acelor garduri, raportat la disciplina în construcţii, dar şi la regulile privind securitatea la incendiu.

"Am dispus efectuarea unui control pentru a verifica legalitatea amplasării acelor garduri, raportat la disciplina în construcţii, dar şi la regulile privind securitatea la incendiu. În urma acestor acţiuni, supermarketul a început demontarea gardurilor! Înţeleg imperativul respectării unui act normativ, dar nu poţi asigura respectarea unei legi prin încălcarea alteia, fără a mai aduce în discuţie modul de-a dreptul degradant în care s-a procedat!", spune pe pagina sa de facebook, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Edilul susţine că gestul montării acestui tip de garduri nu are nicio legătură cu prevenţia COVID-19, dar mai mult, este "un gest ofensator, umilitor şi discriminatoriu".

"Cunoaşteţi, deja, opiniile mele şi premisele din dreptul cărora vorbesc despre vaccinare. Ei bine, ca persoană vaccinată şi înţelegând deplin responsabilitatea faţă de semeni în contextul pandemic, sunt revoltat de amplasarea unor garduri metalice în incinta supermarketurilor K, care separă intrarea pentru vaccinaţi şi nevaccinaţi şi creează adevărate culoare în interiorul magazinului. Asta nu are nicio legătură cu prevenţia. Să-i separi pe oameni cu garduri de sârmă de 2 metri înălţime e un gest ofensator, umilitor şi discriminatoriu. Asta nu e responsabilitate, e abuz", afirmă primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Garduri montate într-un cunoscut supermarket, pentru separarea vaccinaţilor de nevaccinaţi VIDEO

Lanţul de supermarketuri care a montat garduri între vaccinaţi şi nevaccinaţi, pârât la Ambasada Germaniei

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online