Gabriel Boriga: "USL închide teatrul şi pune lacăt sportului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii USL au decis să micşoreze cu 50% finanţarea pentru mai multe instituţii

Primarului Municipiului Târgovişte trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care vor ajunge câteva instituţii publice, în urma micşorării drastice a bugetului pe anul 2013. Teatrul Municipal Târgovişte este la un pas de desfiinţare, iar Clubul Sportiv s-ar putea închide de la 1 iulie.

Consilierii USL, susţinuţi de Tudorică Răducanu, de la Partida Romilor, au decis să micşoreze cu 50% finanţarea pentru aceste instituţii. Astfel, din cauza fondurilor reduse, instituţia teatrală de la Târgovişte va putea susţine doar două premiere anuale din cinci, fiind astfel în ilegalitate. S-au redus semnificativ bugetele pentru Zilele Cetăţii, Crizantema de Aur sau ”Moş Crăciun soseşte în oraş”, dar şi pentru “Festivalul Păpuşilor Vii sau ”Cooltura Urbană”, spectacole pentru copii.

”Voi trimite o scrisoare primului ministru al României, ministrului Culturii şi celui al Sporturilor, prin care îi voi informa despre această situaţie dezastruoasă în care se află municipiul Târgovişte din punct de vedere al artei şi al sportului”, a declarat primarul.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta