Gabriel Banu, lider sindical Mechel: „AJOFM refuză să plătească toţi banii din Fondul de Garantare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Degeaba a venit prefectul în mijlocul lor şi le-a promis marea cu sarea. Muncitorii de la Mechel vor mai aştepta mult şi bine până ce îşi vor primi toate drepturile salariale. În urma protestului de săptâmâna trecută, când s-a blocat DN 72, salariaţii au reuşit să obţină doar jumătate din suma cuvenită. Pentru cealaltă jumătate stau la mâna AJOFM Dâmboviţa, care, potrivit sindicaliştilor, nu vrea să plătească.

„Avem promisiuni de la Ministerul Munci că dacă rectificarea bugetară va fi finalizată în această săptămână, vor veni banii pentru preavize şi pentru zilele de concediu, adică aproximativ 2.000 de lei de salariat, în medie.  Unii au şi 3.000 şi 3.400. Asta înseamnă, din nefericire, jumătate din suma care ni s-ar cuveni. Sunt în continuare blocaţi în ceea ce priveşte salariile compensatorii. AJOFM refuză să le plătească”, a declarat Gabriel Banu, preşedintele Sindicatului Metalurgistul. 

Munitorii vu promisiuni doar pentru 13 mililarde de lei vechi, din 30.

„Având în vedere că din Fondul de Garantare se pot plăti până la 6.400 de lei pentru un angajat, o parte din salariile compensatorii pentru salariaţi ar fi trebuit plătită din acest fond. Din nefericire, noi neavând contracte colective de muncă ci acorduri colective de muncă şi acte adiţionale la contractele individuale de muncă, AJOFM s-a ascuns în spatele  art 10. din HG 1850, în care se spune că documentele care se depun pentru obţinerea banilor de la fonduld e garantare sunt sunt contractele colective, nu şi contractele individuale”, a mai spus Banu.

Aproximativ 650 de angajaţi ai Mechel şi Mechel Reparaţii şi-au pierdut locul de muncă în luna martie a acestui an, la scurt timp după preluarea de către firma Invest Nikarom, cu doar 52 de euro, a tuturor combinatelor deţinute de Mechel în România. Combinatul de la Târgovişte a revenit la vechea denumire de COS Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”