Funcţionarii publici, instruiţi la Târgovişte în privinţa aplicării noii legislaţii a achiziţiilor publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în colaborare cu reprezentanţii instituţiilor prefectului din ţară organizează în lunile septembrie şi octombrie o serie de întâlniri regionale cu tema “Sprijin pentru autorităţile contractante în aplicarea noii legislaţii în domeniul achiziţiilor publice”, dedicate personalului de la nivelul autorităţilor contractante care răspunde de derularea procedurilor de achiziţii publice.

Reuniunile regionale se vor desfăşura în următoarele oraşe: Suceava, Târgovişte, Craiova, Timişoara, Sibiu, Tulcea, Cluj Napoca şi Bucureşti.

Prima întâlnire a fost programată pentru data de 5 septembrie la Suceava, la sediul Universităţii Ştefan cel Mare, sala “Joseph Schmidt”, începând cu ora 11.00. 

Următoarele evenimente vor avea loc pe 15 septembrie la Târgovişte (unde sunt invitaţi toţi reprezentanţii administraţiei publice locale pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman), iar pe 16 septembrie la Craiova (pentru judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Mehedinţi).

"Reamintim că au trecut trei luni de la intrarea în vigoarea a noului pachet legislativ în materie de achiziţii publice. În acest context, instituţia noastră doreşte, prin organizarea acestor întâlniri cu caracter interactiv, să identifice dificultăţile întâmpinate de autorităţile contractante în aplicarea noii legislaţii în materie de achiziţii publice. Considerăm că transparenţa şi dialogul cu partenerii şi factorii interesaţi vor asigura întelegerea şi aplicarea corectă a noii legislaţii în domeniul achiziţiilor publice", se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model