FOTO/VIDEO Peste 2.000 de târgovişteni au sărbătorit "Ziua Naţională a României", alături de Garda de Onoare şi oficialităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la cel mai mic şi până la cel mai mare, târgoviştenii au venit în Piaţa Tricolorului pentru a marca, alături de oficiali, Ziua Naţională a României. Fiecare a avut la el un însemn cât de mic cu tricolorul. Faţă de ani trecuţi însă, nu s-a mai dansat Hora Unirii în mijlocul străzii.


"Ne aflăm la 95 de ani distanţă de la cel mai important moment al istoriei moderne a statului român. Sărbătorim astăzi, la 1 Decembrie, îndemnul la unitate naţională, dar mai ales demnitatea şi mândria de a lupta liberi pentru idealurile naţiunii române. Doresc să adresez cuvinte de mulţumire tuturor militarilor aflaţi în teatrele de război, dar şi celor care au luptat şi luptă pentru integritatea statului român. Dincolo de dimensiunea istorică, astăzi trebuie să vorbim şi despre viitor, înaintaşii noştri obligându-ne să îl construim în spiritul valorilor naţionale, cu stabilitate economică şi politică. Dragi târgovişteni, va adresez îndemnul de a fi uniţi în interesele noastre comune şi îndemnul de a va creşte şi educa copiii şi nepoţii în spiritul românesc! La mulţi ani târgovişteni, la mulţi ani români, la mulţi ani ROMÂNIA!", a declarat viceprimarul Ciprian Prisăcaru, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

  


"Atuurile care construiesc destinul unui popor sunt, de cele mai multe ori, înrădăcinate adânc. Atât de adânc încât au devenit parte fiinţială din oamenii acelui popor. Ele îi sunt garanţia nescrisă a trăiniciei. Am crezut şi cred cu tărie că România are aceste atuuri. Şi românii sunt construiţi din ele. Suntem astăzi şi vom fi mâine sufletul a ceea ce strămoşii noştri, ieri, au sădit pentru noi. Dacă vom reuşi să le onorăm amintirea cu demnitate, putem face pasul următor. Sunt mândru să fiu un român între români. Sunt mândru că inima mea pulsează româneşte. Din tot sufletul şi cu multă emoţie, LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!", a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului