FOTO Contraste puternice la Paştele Cailor. Frizienii şi poneii s-au întrecut la concursul de frumuseţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea „Paştele Cailor” sau „Tudoriţa” a avut loc şi anul acesta, în cartierul Matei Voievod din Târgovişte. Manifestarea, devenită deja o tradiţie a bulgarilor din Târgovişte, este un obicei unic în România şi se desfăşoară în prima sâmbătă a Postului Mare.

Paştele Cailor are loc în prima sâmbătă a Postului Mare, când este prăznuit Sfântul Teodor. „Paştele Cailor” sau „Tudoriţa” marchează ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează.  

„Acest obicei este una dintre moştenirile ancestrale pe care bunicii bunicilor noştri o au de la înaintaşii lor trăitori la sud de Dunăre, obicei păstrat şi astăzi. Având o puternică amprentă spirituală, credinţa fiind unul dintre pilonii existenţei lor, acest obicei arată ce importanţă dădeau grădinarii bulgari acestui nobil animal care i-a însoţit în bejanie şi i-a ajutat în munca lor. Mergeau împreună la preot să primească binecuvântare. Cum altfel să fi procedat omul simplu decât  făcându-şi prietenul necuvântător egal în faţa lui Dumnezeu? Un gest normal prin simplitatea şi pragmatismul său: gospodarul era bine dacă şi ajutorul lui de nădejde era bine”, arată Asociaţia Zaedno.


 

După slujba religioasă, femeile oferă bărbatului „konceta” (căluţi din aluat de pâine), iar acesta împarte pâinica în două părţi egale, jumătate fiind mâncată de el, iar cealaltă jumătate de către cal, pentru a întări, astfel, legătura dintre ei.  

Imediat după slujba religioasă are loc „Parada Cailor” şi întreceri hipice.  

Pe bulgăreşte se spune la sărbătoarea asta - „Konski Velikden", însă traducerea „liberă", în limba română este Paştele Cailor. Comunitatea bulgarilor din Târgovişte numără peste 2.500 de membri şi are o istorie care începe din 1851. În această comunitate sunt vreo 200 de cai.

ZAEDNO, asociaţia bulgarilor din Târgovişte, a apărut în anul 1999 prin modificarea statutului şi denumirii Asociaţiei Culturale Bulgare din Târgovişte, înfiinţată în 1990.


 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani