FOTO Canalizarea din micro 12 a refulat din cauza lucrărilor "bune" executate pe PIDU B

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Lucrările executate în municipiul Târgovişte pe PIDU A şi PIDU B sunt un adevărat dezastru!”. Aşa caracteriza în luna februarie preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, lucrările desfăşurate în cadrul Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană (A şi B) în Târgovişte, proiecte derulate prin fonduri europene.

Atunci, un imens şantier, acum, lucrări aproape de a fi recepţionate. Însă, calitatea lucrărilor lasă de dorit. Luni seara, târgoviştenii care locuiesc în Micro XII au fost "luaţi de nas" de un miros greu venit de la două guri de canal. Covorul asfaltic, turnat de câteva luni, a fost împroşcat de toată mizeria unui cartier întreg. 

Chiar şeful judeţului a prevestit, parcă, acest lucru în urmă cu 10 luni, atunci când interimar era Ciprian Prisăcaru.

„Este un dezastru municipiul Târgovişte, unde se lucrează pe PIDU A şi PIDU B şi la canalizare. S-au distrus toate punctele de precolectare, care trebuie refăcute. Vă invit să mergeţi prin cartierele din municipiul Târgovişte, în micro XI şi XII, să vedeţi tone de gunoaie depozitate în zona fostelor puncte de precolectare, pe care nu le ridică nimeni de săptămâni de zile şi de care primarul interimar şi managerul public habar nu au. Am avut întâlniri în ultima săptămână în municipiul Târgovişte cu peste 1.500 de persoane în cartiere, zilnic. Duminică am fost în Matei Voievod. Situaţia municipiului Târgovişte este una de-a dreptul alarmantă”, declara Adrian Ţuţuianu în luna februarie. 

Muncitorii de la Compania de Apă au venit la faţa locului pentru a spăla drumul şi pentru a colecta o parte din mizeria care a refulat, cu o vidanjă.

"Nu sunt prevăzute în proiectul tehnic unele categorii de lucrări, cum ar fi scurgerile, rigolele aferente locurilor de parcare, spaţiile de delimitare a drumurilor şi trotuarelor de imobilele din vecinătate, racordurile sistemului de canalizare", mai spunea Ţuţuianu.

PIDU A

Valoarea proiectului PIDU A este de 75,8 milioane de lei. Finanţarea este asigurată în proporţie de 80,4% de fonduri europene, 17,6% de la bugetul de stat şi 2% contribuţia Primăriei Târgovişte.

Lucrările sunt executate de Delta ACM 93 SRL şi Verta Tel SRL.

Proiectul de finanţare a fost semnat în septembrie 2010, la Târgovişte, de ministrul de la acea vreme al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Contractul pe zona A PIDU prevede lucrări în micro 6 din Târgovişte. Vor fi reabilitate străzi, reţele de iluminat public şi fibră optică, reţele de apă-canal.

De asemenea proiectul prevede realizarea de piste pentru biciclişti, în lungime de opt kilometri, 12 staţii de transport public, patru spaţii de joacă, şase hectare de amenajare teren spaţii verzi. Totodată vor fi realizate 1.900 de locuri de parcare.

PIDU B

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) "B", în valoare de 34 de milioane de euro, cuprinde cinci cartiere: micro 6, Aleea Trandafirilor, cartierul CFR, micro 11 şi micro 12.

Proiectul are o durată de implemenetare de 18 luni şi prevede reabilitarea reţelelor de iluminat, reţele de apă canal, vor fi amenajate trotuare, se vor amenaja aproape 3.000 de locuri de parcare, vor fi construite piste pentru biciclişti, se vor realiza şase staţii de transport public, şase parcuri şi va fi amenjat un hectar de spaţiu verde. 

În total, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Târgovişte (PIDU A şi B) beneficiază de fonduri europene de 149 de milioane de lei.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

FOTO Asfaltări în cartierul CFR, în cadrul PIDU "B". Boriga: "Urmează Micro 11 şi Micro 12"

PIDU B, "proiect cu un semn de întrebare". Aleşii locali au votat o suplimentare bugetară de 25 de miliarde 

FOTO VIDEO Abia acum începe greul. Boriga: Facem apel la calm şi înţelegere. În două luni vom scăpa

Primăria Târgovişte pompează 75 de milioane de lei pentru dezvoltarea Microraionului 6. În alte patru cartiere se lucrează deja, acolo unde s-au alocat 70 de milioane de lei.

Târgovişte. Traseul transportului în comun, modificat din cauza PIDU-ului

Trei artere importante din Târgovişte vor fi lărgite la patru benzi de circulaţie, în cadrul proiectului PIDU „A”

O treime din Târgovişte va fi reabilitată de la „A” la „Z”. Primăria a semnat, marţi, un contract de 34 de milioane de euro

FOTO Asfaltări în cartierul CFR, în cadrul PIDU "B". Boriga: "Urmează Micro 11 şi Micro 12"

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online