FOTO Arheologii de la Curtea Domnească au descoperit un pandantiv vechi de 20.000 de ani în şantierul de la Poiana Cireşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arheologii din Târgovişte sunt la a doua descoperire de acest fel, după cea de anul trecut.

Arheologii de la Curtea Domnească din Târgovişte au făcut o descoperire de senzaţie pe şantierul de la Poiana Cireşului din Piatra Neamţ. În timpul săpăturilor au dat peste un pandantiv din piatră, în partea superioară a nivelului Gravetian I, datat între circa 19.000 şi 20.000 B.P.

Pandantivul este realizat dintr-o rocă silicioasă, care din cauza condiţiilor din deposit a devenit uşor friabilă. Acest lucru a afectat destul de mult detaliile iniţiale ale pandantivului, partea superioară a orificiului de suspendare fiind chiar distrusă. 

Toate aceste aspecte fac ca acest pandantiv să nu se ridice la valoarea artistică a celui descoperit anul trecut în acelaşi nivel al sitului. El este totuşi foarte important, pentru că este al patrulea pandantiv din piatră de circa 20.000 de ani vechime descoperit în România. 

Cercetările de la Poiana Cireşului se desfăşoară sub egida Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, prin responsabil de şantier dr. Elena-Cristina Niţu şi directorul instituţiei dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenţilor Universităţii Valahia din Târgovişte sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, a Complexului Judeţean Muzeal Neamţ reprezentat prin dr. Gheorghe Dumitroaia şi dr. Constantin Preoteasa, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Geto-Dacii, în mod special a Domnului Daniel Roxin, fără de care cercetările din acest an nu s-ar fi putut desfăşura. 

CITEŞTE ŞI:

Descoperire arheologică de senzaţie pe şantierul paleolitic de la Poiana Cireşului din Piatra Neamţ, şantier care aparţinea Curţii Domneşti de la Târgovişte

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate