Firmele de exploatare agregate miniere, în atenţia Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două societăţi comerciale au fost găsite fără a deţine autorizaţie de construire şi licenţă/permis de exploatare agregate minerale în condiţiile legii

Firmele de exploatare agregate miniere au intrat în atenţia Poliţiei, după ce tot mai multe societăţi fentează legea şi lucrează fără licenţe sau permis.

O altfel de acţiune a fost organizată vineri, 23 noiembrie, de  către poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 13 Poliţie Rurală Titu şi poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.  

Alături de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, oamenii legii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea executării de activităţi miniere fără licenţă/permis, dar şi pentru respectarea prevederilor Legii 85/2003 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

„Cu această ocazie s-a constat că, pe raza localităţii Sălcioara, două societăţi comerciale, execută cu un excavator activităţi miniere, respectiv extragerea de agregate minerale, în speţă nisip şi pietriş, fără a deţine autorizaţie de construire şi licenţă/permis de exploatare agregate minerale în condiţiile legii. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă şi realizarea de activităţi de deschidere a exploatărilor de carieră şi balastieră fără autorizaţie, urmând a se propune soluţie legala prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța