Fanii muzicii populare au plecat dezamăgiţi de la Festivalul Dolănescu: „Ionuţ ne-a luat banii pe bilete, dar ne-a dat ţeapă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În memoria lui Ion Dolănescu, fiul lui cel mare, Ionuţ, a organizat la Târgovişte, vineri şi sâmbătă, dar şi la Bucureşti, duminică, un spectacol dedicat artistului care ar fi împlinit pe 25 ianuarie, 70 de ani. De pe afiş au lipsit însă numele importante, Maria Ciobanu şi Benone Sinulescu. Din acest motiv, publicul a fost extrem de revoltat!


Chiar dacă a nins apocaliptic, duminică seara au venit la Sala Palatului peste 4.000 de oameni din toate colţurile ţării, ca să vadă spectacolul aniversar intitu­lat „M-am născut lângă Carpaţi", in memoriam Ion Dolănescu. Ionuţ Dolănescu a pus pe afiş nume importante, prie­teni de-ai tatălui său, printre care Ileana Constantinescu, Irina Loghin sau Tiberiu Ceia.

Pe afiş s-a aflat, la loc de cinste, chiar şi numele unui rival celebru de-al regretatului artist, Benone Sinulescu, dar şi al  Mariei Ciobanu, cu care n-a vorbit 30 de ani.

Cu această reclamă, oamenii s-au îngrămădit să vină la spectacol, dar au început să părăsească sala atunci când au văzut că au fost traşi pe sfoară.

Click.ro scrie că atunci când lumea aştepta să intre pe scenă Maria Ciobanu, artista a apărut pe un ecran mare, în timp ce spunea că nu poate ajunge din cauza problemelor de sănătate.

Rând pe rând, fanii au început să se ridice de pe scaune şi să plece dezamăgiţi. 

Puţini au fost cei care au stat până la finalul spectacolului de cinci ore. Cât despre Benone Sinulescu, nu s-a mai spus nimic, deşi a absentat şi el. „Dacă era pe afiş, nu trebuia să fie şi pe scenă? Atunci la ce am plătit? Doamna Maria trăieşte, de ce nu a binevoit să cânte?!", a bombănit unul dintre spectatori. „Ionuţ ne-a luat banii pe bilete, dar ne-a dat ţeapă", a spus un alt spectator, supărat că cele mai importante nume de pe afiş au absentat.

Contactat ieri de Click!, Ionuţ Dolănescu găsit o explicaţie. „Atât Maria Ciobanu, cât şi Benone Sinulescu m-au rugat să-i pun pe afiş, însă nu au mai ajuns din cauza problemelor de sănătate, dar şi a vremii. Mama este la Los Angeles, iar Benone se află tocmai la Arad. Eu sunt mulţumit că spectacolul a ieşit bine, oamenii au fost mulţumiţi şi nu a cerut nimeni banii înapoi pe bilete", ne-a spus fiul regretatului artist. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

FOTO Cel mai mare fan al lui Dolănescu: „el a fost în muzica populară precum Eminescu în poezie”

Iuliana Tudor, martor direct la împăcarea dintre Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu!

Dâmboviţa: Tribut adus lui Ion Dolănescu. Autorităţile organizează, luna aceasta, festivalul naţional care poartă numele artistului

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!