Expoziţie cu obiecte de artă create de deţinuţii de la Mărgineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title

Chiar dacă văd lumea din spatele gratiilor, deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni dau dovadă de reale calităţi de artişti. Aceştia s-au prezentat la târgul O.N.G.-urilor, cu obiecte artizanale: păpuşi din lemn, picturi, sculpturi din săpun, felicitări, obiecte confecţionate din scobitori, suporturi din lumânări.

Asta este însă o mică parte din „colecţia de artă” a deţinuţilor. Evenimentul a fost  organizat în premieră în Târgovişte, pe Platoul Prefecturii, de către Asociaţia „Punte peste Ziduri” în colaborare cu penitenciarul Mărgineni.

„Asociaţia „Punte peste ziduri” are drept scop sprijinirea Penitenciarului Mărgineni. Unul dintre obiectivele de activitate al asociaţiei este construirea unui lăcaş de cult în incinta penitenciarului, pentru că la noi funcţionează o capelă, şi sprijinirea activităţilor cultural-educative desfăşurate acolo. Am avut ocazia să fim invitaţi aici, la Târgul ONG-urilor, şi este o ocazie de a promova imaginea penitenciarului. Obiectele expuse sunt confecţionate de persoane private de libertate”, a declarat Cristina Niculoiu, inspector principal la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni.

Târgoviştenii s-au declarat încântaţi de ceea ce au văzut. „Eu unul, nu credeam că deţinuţii sunt în stare să facă aşa ceva. E de lăudat, mai ales că ei provin, în marea lor majoritate, din familii depravate, cu părinţi care nu au terminat prea multe clase. Am văzut aici chiar lucruri interesante. Nu sunt deosebite dar se vede că cei de acolo încearcă să îi integreze cât mai bine în societate”, ne-a spus Cornel Iordache, un târgoviştean de 32 de ani.

Mai multe pentru tine:
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”