Experienţa traumatizantă a unei asistente medicale, în lupta cu SARS-CoV-2: „E cea mai perfidă boală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce unii cred că pandemia, care a îngenunchiat o lume întreagă, este o născocire a bogaţilor lumii, o asistentă medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, care a trecut prin experienţa traumatizantă a COVID, îndeamnă populaţia la respectarea cu stricteţe a măsurilor de igienă

Tatiana Trandafir, o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, a vorbit pe pagina sa de Facebook despre experienţa COVID, spunând că este „cea mai perfidă boală”.

Femeia spune că viaţa ei s-a schimbat radical în ultimul an, trăind mereu în alertă cu teama de a nu se îmbolnavi, de a nu-i îmbolnavi pe cei dragi şi ducând mereu cu ei povara dramelor văzute în spital. Cu toate acestea, inevitabilul s-a produs.

„Am decis să vă împărtăşesc experienţa mea cu acest virus, care ne-a schimbat vieţiile şi unora le-a răpit persoane dragi. Am conştientizat încă de la începutul pandemiei că acest nou virus este contagios, agresiv şi cu o evoluţie imprevizibilă, indiferent de vârsta persoanei care i-a căzut victimă. M-am protejat, mi-am protejat familia, colegii, prietenii, pacienţii şi pe toate persoanele cu care am interacţionat. Dar într-o zi am prezentat unele simptome uşoare, ca o răceală. Mi-am spus că va trece, mai răcim. Nu au trecut câteva ore că simptomatologia s-a amplificat, apărând şi alte manifestări, din ce în ce mai agresive, devenind insuportabile. Durerile osoase, musculare, de cap mă chinuiau groaznic. Medicaţia nu mă ajuta decât foarte puţin. Au apărut şi rinoree, dureri de gât, ameţeală. M-am testat, rezultat pozitiv la SARS CoV-2, deci aveam COVID”, spune Tatiana.

Asistenta povesteşte că a început să îşi administreze o medicaţie adecvată, la indicaţia medicului de familie.

„În două zile deja nu mă puteam deplasa prin casă, oboseala şi transpiraţia abundentă s-au instalat şi ele ca să întregească tabloul. Acum ştiam că trebuie să lupt şi cu psihicul. Dacă mă atacă şi aici, mă distruge, îmi spuneam. Trebuie să îl înving. Am trecut prin multe, voi ieşi învingătoare şi acum, aşa mă impulsionăm. Mi-am adunat toate resursele, medicaţia mă ajută, saturaţia în oxigen nu scădea, febra nu îşi făcuse apariţia, deci eram pe drumul cel bun. Acum sunt bine, am învins...dar am trecut printr-o perioadă grea. Nu vă sugerez, vă rog, protejaţi-vă, luaţi în calcul vaccinarea, nu ştiu, ce vreţi fiecare dar aveţi mare grijă. Este cea mai perfidă boală. Acum eşti bine, mâine eşti distrus. Vă doresc multă sănătate”, adaugă Tatiana Trandafir. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

22 de posturi de medic scoase la concurs în spitalele din Dâmboviţa în contextul pandemiei

Decoraţia unică în România a uneia dintre bisericile de lemn de la Cobia. Cum arată exteriorul lăcaşului de cult

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!