După extrădare, Ghiţă este aşteptat pentru audieri şi la comisia de control al SRI, condusă de Adrian Ţuţuianu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei SRI Adrian Ţuţuianu a anunţat că fostul deputat Sebastian Ghiţă va fi audiat de către Comisie după aducerea sa în ţară, el susţinând că s-ar impune continuarea anchetei care a debutat ca urmare a dezvăluirilor făcute de acesta.

"Cred că am procedat înţelept. În urmă cu o lună şi ceva mă tot întrebaţi dacă am închis ancheta (cu privire la activitatea unor cadre din SRI — n.r.) şi eu am spus că nu şi că am considerat că este utilă audierea domnului Ghiţă în cadrul Comisiei SRI, pentru că de acolo am şi pornit în anchetă. Ca urmare, odată ce au fost parcurse procedurile de extrădare şi îl vom avea pe domnul Ghiţă în România, se impune să continuăm ancheta noastră, să îl audiem, să vedem ce elemente suplimentare ne aduce în atenţie, apoi să decidem dacă mai audiem şi alte persoane", a spus Ţuţuianu, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

El a adăugat că ancheta Comisiei pentru controlul SRI rămâne deschisă până când va fi audiat Sebastian Ghiţă.

În ce priveşte decizia de extrădare a lui Ghiţă, Ţuţuianu a precizat că aceasta nu depinde numai de statul român.

"E o infracţiune săvârşită pe teritoriul unui stat terţ, Serbia, şi trebuie să vedem ce vor decide autorităţile statului sârb cu privire la acea infracţiune şi apoi trebuie să vedem paşii legali care trebuie parcurşi pentru a se obţine o extrădare. Eu cred că ne grăbim să dăm diverse soluţii, dar depinde foarte mult de decizia statului sârb", a susţinut Ţuţuianu.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie