După cinci zile, pericolul de explozie la Crevedia a fost eliminat

0
Publicat:

După cinci zile de intervenție, ISU Dâmboviţa a anunțat, joi seară, că nu mai există niciun pericol de explozie la Crevedia și că toate cisternele au fost golite.

Zeci de jandarmi „perie” câmpurile din Crevedia, în urma exploziei. FOTO C.S

„Intervenţia este finalizată, la locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti”, a transmis, ISU Dâmboviţa.

Jandarmii au efectuat, joi, căutări pentru a identifica resturi ale cisternei care a sărit în aer la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Ana-Maria Burchi, la solicitarea procurorului de caz, efectivele de jandarmi efectuează cercetări în apropierea staţiei GPL şi până la 400-500 metri în jurul acesteia.

"Se caută bucăţi de cisternă, resturi din explozie, orice ar putea avea legătură cu explozia şi poate fi folosit ca probă în dosarul deschis de Parchet", a declarat, pentru Agerpres, oficialul Jandarmeriei. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!