Drum Naţional îngustat considerabil de o alveolă construită de către un supermarket, cu aprobare de la CNAIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările i-au contrariat pe localnici, mai ales pe cei care sunt şi şoferi şi circulă zilnic pe acel drum

Un supermarket din Găeşti a reuşit să încurce traficul pe DN 7 Bucureşti - Piteşti după ce a construit o alveolă chiar pe mijlocul drumului. Autorităţile locale spun că lucrările au primit aprobare de la Poliţie şi CNAIR şi au menirea de a reduce incidentele rutiere din zona supermarketului.

Autorităţile locale spun că alveola respectivă are menirea de a-I obliga pe şoferi să încetinească şi să nu mai aglomereze traficul în încercarea de a intra în supermarket. Problema este că alveola, de aproximativ doi metri lăţime, îngustează foarte mult drumul.

"Au primit aprobare în urmă cu câţiva ani, dar abia acum s-au apucat de construcţie. Ne deranjează pentru că şi-aşa, la noi în Găeşti, circulaţia este îngreunată de TIR-urile care merg către autostradă sau către Bucurşti, Piteşti, Ploieşti. O să avem în vederea construirea unei centuri sau a unui drum de descărcare. Numai Arctic aduce zilnic 400 de tiruri", spune Ion Untărescu, viceprimar Găeşti.

Lucrările i-au contrariat pe localnici, mai ales pe cei care sunt şi şoferi şi circulă zilnic pe acel drum. Aceştia spun că trebuie să fie mult mai atenţi când trec prin faţa supermarketului pentru că la orice mic impact cu bordura se poate provoca un accident. 

“Trebuie să încetinim când ajungem în zonă. Eu cred că este o idee bună pentru că aici era linie dublă continua şi mulţi şoferi o încălcau, existând pericol de accidente. Pe de altă parte, drumul s-a îngustat destul de mult”, spune un localnic.

În cazul unui cortegiu funerar, traficul va fi paralizat, pentru că drumul nu va mai avea două benzi, ci doar una, în zona respective.

“Se îngustează drumul foarte mult. Tirurile nu prea mai au loc. E un drum national totuşi şi trebuie să fie mai lat”, spune un al localnic.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie