Două noi achiziţii pentru echipa de volei a CSM Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătoarele Jelena Alajbeg şi Teodora Pušić au semnat cu CSM şi vor evolua la Târgovişte până la finele actualului sezon competiţional.

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte a realizat două transferuri importante în primele două zile ale anului 2019. Jucătoarele Jelena Alajbeg şi Teodora Pušić au semnat cu CSM şi vor evolua la Târgovişte până la finele actualului sezon competiţional.

Teodora Pušić

Născută la 12 martie 1993,Teodora Pušić a evoluat până în această iarnă la UVT Agroland Timişoara, formaţie ce şi-a anunţat retragerea din campionat în urmă cu puţin timp. Sârboaica a făcut parte din lotul naţionalei ţării sale, care în 2017 devenea campioană europeană, iar în 2018 reuşea să cucerească titlul mondial, cu fostul tehnician al CSM-ului pe bancă, Zoran Terzic.

Pušić are o înălţime de 1,70 metri, 58 de kilograme şi evoluează pe postul de libero.

Jelena Alajbeg

Componentă a echipei naţionale de volei feminin a Croaţiei, Alajbeg s-a născut 1 octombrie 1989 şi este una dintre cele mai experimentate jucătoare care au evoluat pentru formaţia târgovişteană în întreaga sa istorie. Noua componentă a CSM-ului nu este străină de voleiul românesc. În trecut a jucat pentru Metal Galaţi, Volei Alba Blaj şi CSM Bucureşti. A câştigat de două ori campionatul ţării noastre cu Metal Galaţi (2010) şi Volei Alba Blaj (2016), a evoluat la alte formaţii uriaşe ale voleiului continental precum Volero Zurich (Elveţia), Ilbank Ankara (Turcia) sau Severstal (Rusia). Ultima oară a fost legitimată tot în Turcia, la Çanakkale Belediye.

Jelena Alajbeg are o înălţime de 1, 85 metri, 75 de kilograme şi evoluează pe postul de trăgător principal.

Mai multe pentru tine:
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%