Două instrumente de muniţie, din cel de-al doilea Război Mondial, descoperite la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două instrumente de muniţie, datând din cel de-al II-lea Război Mondial, au fost descoperite, în această dimineaţă, de muncitorii, care efectuau lucrări pe strada I.E. Florescu din Târgovişte. Acestea reprezentau pericol în cazul în care ar fi fost lovite.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Gabriel Gătej, a declarat că cele două proiectile au fost găsite de muncitorii care lucrau la o parcare din zonă. Totodată, ISU Dâmboviţa a luat măsuri pentru supravegherea lucrărilor, în cazul în care mai sunt găsite obiecte de muniţie. 

Tot astăzi, au fost descoperite elemente de muniţie şi la COS Târgovişte. Este vorba de două proiectile de artilerie, cu încărcătură şi fără focos, două corpuri de bombă de 120 mm şi o grenadă defensivă. Acestea au fost găsite într-un camion cu fier vechi, adus pentru a fi descărcat în depozitul de fier de la OE 2.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța