Dosare penale în urma scrutinului din comuna Cojasca. Persoane reclamate  că oferă bani alegătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Dâmboviţa anunţă că au deschis dosar penal, după ce, în timpul desfăşurării alegerilor locale parţiale din comuna Butimanu, au fost sesizaţi că doi bărbaţi ar oferi bani alegătorilor pentru a-i convinge pe aceştia să nu voteze cu un anumit candidat.

Un alt dosar penal a fost deschis după ce o persoană a reclamat la Poliţie că două persoane transportă la vot alegători, pe care îi plătesc pentru a le influenţa votul.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanţii a două autoturisme transportă alegători la secţiile de votare şi le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidaţii unei organizaţii politice. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal. De asemenea, poliţiştii de la Secţia nr. 3 au fost sesizaţi şi cu privire la faptul că ocupanţii unui autoturism, respectiv doi bărbaţi de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidaţii unei organizaţii politice. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal”, informează, duminică seară, Poliţia judeţeană Dâmboviţa.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

La nivelul acestui judeţ, duminică au avut loc alegeri în localităţile, Braniştea şi Cojasca. La Braniştea s-au organizat alegeri pentru funcţia de primar, în timp ce la Cojasca a fost ales Consiliul Local. În cele două localităţi nu au fost constatate incidente deosebite care să afecteze desfăşurarea procesului de vot, menţionează IPJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”