Director Centrul Renault de la Titu: Aşteptăm ca pe aer lărgirea la patru benzi a DN 7. Ce condiţii sunt puse pentru ca Renault să rămână în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Tehnic Titu are 450 de angajaţi rezidenţi, iar în orice moment, între 800 şi 1000 de angajaţi RTR lucrează în locaţie, în cadrul proiectelor RTR

Directorul Centrului Tehnic al Renault Technologie Roumanie de la Titu, Cristian Nevzoreanu, a declarat miercuri, la dezbaterea privind strategia de dezvoltare a judeţului Dâmboviţa, că lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu e aşteptată ca “pe aer” de către reprezentanţii companiei şi alţi investitori din zonă. Aceasta  a fost o condiţie primordială a venirii Renault la Titu încă din 2010, însă, autorităţile nu au reuşit să facă acest lucru.

„Lărgirea DN 7 la patru bezi o şteptăm ca pe aer şi noi şi ceilalţi investitori din Titu. Intenţiile noastre bune sunt materializate prin faptul că avem în derulare în perioada 2014-2015 două noi proiecte de investiţii la Titu, care sunt de o valoare de 16 milioane de euro. Ce va urma în continuare, va depinde de atractativitatea şi competitivitatea acestei zone”, a declarat directorul Centrului Tehnic al Renault Technologie Roumanie de la Titu, Cristian Nevzoreanu.

Cristian Nevzoreanu a spus că Grupul Renault are, în acest moment, relaţii bune cu autorităţiele din zonele în care îşi desfăşoară acvitivitatea, însă, are nevoie de “atractativitate şi competitivitate”.

“Atragerea şi menţinerea de investiţii în România şi în Dâmboviţa, unde suntem noi, se bazează pe o atractativitate şi o competitivitate a acestui loc, pentru că şi Renault este pus în competiţie să aleagă ţara şi zona în care suntem cel mai bine primiţi şi în care putem avea cele mai bune rezultate. Trebuie să fie măsuri concrete de continuare, de creştere a atractivităţii în judeţul Dâmboviţa, astfel încât noi să ne putem ţine investiţia aici şi să o continuăm”, a mai spus Nevzoreanu. 

Încă de la înfiinţarea centrului de la Titu, în septembrie 2010, reprezentanţii Renault au făcut demersuri privind lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu.

"Referitor la Bâldana-Titu, până acum s-au finalizat studiul de fezabilitate, proiect tehnic şi exproprierile, suntem în procedură de achiziţie publică pentru lucrări. Undeva, sper eu, la jumătatea anului să se finalizeze achiziţia publică", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana - Titu este preconizată pe o porţiune de 22 de kilometri. 

Au început exproprierile

La şapte ani de când statul român şi-a luat anga­jamentul de a moderniza infrastructura către Titu şi la patru ani de când Renault a inaugurat acolo al doilea cel mai mare centru al său de testare şi proiectare, Guvernul a decis să înceapă operaţiunile de lărgire de la două la patru benzi de rulare şi mo­der­nizare a drumului ce duce spre centru.

Angajament asumat

„Guvernul României a aprobat prin hotărâre de Guvern, în cadrul şedinţei din data de 31 iulie, declan­şa­rea procedurilor de expropriere a imobilelor pro­prietate privată care constituie coridorul de ex­pro­priere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Lărgire la 4 benzi DN7, Bâldana-Titu, km 30 – km 52“, se arăta într-un comunicat al Guvernului.

Lărgirea DN7 la patru benzi de la Bâldana la Titu este unul dintre angajamentele luate de statul român prin Memorandumul semnat între Guvernul Ro­mâ­niei şi Grupul Renault în martie 2007, în vederea investiţiei într-un centru de încercări auto la Titu.

Valoarea estimată fără TVA a acestei lucrǎri este de  208.671.273 lei. Proiectul va fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională din cadrul P.O.S.T. şi din Bugetul de stat.

Impozit mai mic

Directorul Centrului Tehnic al Renault Technologie Roumanie de la Titu, Cristian Nevzoreanu, a mai cerut autorităţilor şi revizuirea impoziului pe care Grupul îl plăteşte pentru clădirile ridicate la Titu şi care este de 1,8% din valoarea clădirii pe an, cel mai mare din ţară.

“La Titu, în acest moment, nivelul impozitelor este de 1,8%, maximum prevăzut de lege. În celelalte locaţii în care Grupul Renault îşi desfăşoară activitatea, impozitul este peste tot sub 1,5%. Celelalte autorităţi au îneţeles ce investiţii am făcut noi acolo şi au spus să merită să ne ajute, să ne încurajeze, să rămânem în continuare”, a adăugat acesta.

Centrul Tehnic Titu 

Inaugurat pe 15 septembrie 2010, Centrul Tehnic Titu este ultima verigă ce completează lanţul de dezvoltare auto al Renault în România. De asemenea, Centrul de la Titu este singurul centru de acest fel din Europa de Est şi vine în completarea centrelor Renault de la Aubevoye şi Lardy (Franţa).

Centrul Tehnic Titu dispune de o reţea de 32 km de piste pe care se analizează comporta­men­tul maşinilor prin simularea con­diţiilor de rulaj din lumea în­treagă: pista de viteză, pista oraş, pistele pantă, zonele de proiecţie pie­tre sub caroserie, zonele de trecere prin vaduri cu apă etc. Avantajul major al mijloa­ce­lor de încercare de la Titu este că, într-un timp foarte scurt, ele pot si­mula o utilizare intensivă, echivalentă cu mai mulţi ani la un client real.

Cele mai lungi două piste sunt cele care înconjoară în­tregul perimetru de piste. Pista de lucru are o lun­gime de 4,6 km, trei benzi de 3,5 metri lăţime. Alături de ea, cea mai lungă este pista de viteză cu două benzi şi o lungime de 4,8 km. Lucrările de construcţie a pistelor la Centrul Tehnic Titu au fost realizate în noiembrie 2009-octombrie 2011.

Cu o suprafaţă de 350 de hectare, Centrul Tehnic pune la dispoziţia inginerilor RTR cele mai noi tehnologii în domeniul încercărilor si mijloacele necesare pentru a testa vehiculele şi componentele, în diverse faze ale proiectelor. Mijloacele de încercare sunt realizate după standardele Renault valabile la nivel mondial, pentru ca testele realizate aici să fie comparabile cu testele realizate în orice alt centru de încercări al constructorului.

Ingineria RTR este un actor important în dezvoltarea gamei M0 (Logan) la nivel mondial. De aceea, prestaţiile vehiculelor din această gamă trebuie verificate în condiţii de rulare pe care clienţii le pot întâlni în toată lumea. Bancurile şi pistele de încercare simulează aceste condiţii diverse.

De la performanţe în ceea ce priveşte consumul sau emisiile, până la acustică şi confort, totul este pus la încercare pentru a răspunde cerinţelor de calitate şi fiabilitate ale clienţilor.

Centrul Tehnic Titu are 450 de angajaţi rezidenţi, iar în orice moment, între 800 şi 1000 de angajaţi RTR lucrează în locaţie, în cadrul proiectelor RTR.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile