Direcţia Silvică Târgovişte, bilanţ pe plus la final de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Silvică Târgovişte este una dintre cele mai performante din ţară. O spune directorul instituţiei, care se laudă cu o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei. Pădurarii s-au preocupat, în special, de asigurarea integrităţii fondului forestier atât de stat, cât şi a celui privat, aflat în administrarea structurilor silvice judeţene.

„Din an în an este mai bine. De exemplu, faţă de un program de 310 miliarde lei cifră de afaceri al Direcţiei Silvice Dâmboviţa, noi am realizat la 11 luni circa 320 miliarde lei. De asemenea, la 11 luni, am avut profit 25 miliarde lei, la un program de 10 miliarde lei. Principala noastră preocupare este să asigurăm integritatea fondului forestier atât de stat (la cele 3,2 milioane ha cât are Regia Naţională a Pădurilor, respectiv 54.000 hectare cât are Direcţia Silvică Dâmboviţa), dar şi a acelor suprafeţe care sunt administrate de către RNP, vegetaţie forestieră care aparţine persoanelor fizice şi juridice în regim privat”, a declarat directorul Direcţiei Silvice Târgovişte, ing. Costel Preda.

Un segment important în activitatea Direcţiei Silvice în ocupă realizarea programului de împăduriri. S-a plantat cel puţin la fel de mult pe cât s-a tăiat, iar pentru sărbătoarea Crăciunului, nu s-a tăiat niciun brad. Cererea a fost satisfăcută cu ajutorul Pepinierei de la Găeşti, acolo unde se produs produs plante ornamentale.

„Avem împăduriri integrale, deci regenerări artificiale. Direcţia Silvică Dâmboviţa a avut pe anul 2015 un plan de 47 ha şi a realizat 60 ha. Deci cam asta este media, între 50-60 ha împădurim noi în fiecare an. Am depăşit programul la regenerări artificiale cu 25%. La regenerări naturale, faţă de 100 ha programat, am realizat 102 ha. Totdeauna vă spuneam că pădurea cea mai sănătoasă rezultă din regenerările naturale. Cele mai valoroase, trainice şi rezistente arborete sunt cele care rezultă din regenerări naturale, cu prioritate din sămânţă. Aici, la Dâmboviţa, suntem printre direcţiile unde vergineele, stejarul pedunculat şi gorunul se găsesc pe o suprafaţă destul de mare, iar lucrările pe care noi le executăm în fiecare an pentru asigurarea regenerării naturale din sămânţă nu sunt deloc uşoare şi nici puţin costisitoare”, a mai precizat directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, ing. Costel Preda.

Dacă încă nu aţi cumpărat unul, trebuie să ştiţi că în piaţă predomină brazii aduşi de peste hotare, motiv pentru care preţul brazilor scoşi la vânzare în piaţa engros din municipiul Târgovişte, porneşte de la 70 de lei şi poate depăşi lejer 200 de lei, în funcţie de dimensiuni. O variantă deloc de neglijat este bradul la ghiveci, cumpărat din pepiniera Direcţiei Silvice de la Găeşti, acolo unde un exmplar costă dor 25 de lei. Avantajul este că doritorii îşi pot alege singuri bradul, care poate fi folosit timp de mai mulţi ani. 

Un produs identic, uneori cu o coroană ceva mai bogată, poate fi cumpărat de la supermarket şi de trei ori mai scump.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”