Cu fierul vechi îşi duc traiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinşi în flagrant. O patrulă de jandarmerie, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Colanu, a fost solicitată telefonic de către un cetăţean despre faptul că în interiorul haldei de zgură Colanu mai multe persoane sustrăgeau deşeuri din fier pe care le încărcau într-un atelaj hipo. 

În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată a fost depistat M.Vasile în vârstă de 34 de ani în timp ce sustrăgea deşeuri din fier din interiorul haldei de zgură, cantitatea fiind de aproximativ 70 kg.

Persoana în cauză este cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, fiind întocmite actele procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către Parchetul de pe lângă judecătoria Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Procurorii olandezi renunță la urmărirea penală față de trei suspecți din furtul Tezaurului Dacic. Explicațiile anchetatorilor
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum