COVID19. Autorităţile sunt la datorie, pe străzi. Care sunt numerele de telefon la care pot suna persoanele de peste 65 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Târgovişte a acţionat, în ultimele 24 de ore, pe raza Municipiului, sub coordonarea Poliţiei Municipiului Târgovişte.

Astfel, au fost legitimate 153 persoane şi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei Militare Nr. 3/2020.

Totodată, a fost depistată o persoană fără adăpost care a fost preluată de către Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte.

Primăria Municipiului Târgovişte, prin Direcţia de Asistenţă Socială, monitorizează în acest moment un număr de 273 de persoane vârstnice şi vine în sprijinul târgoviştenilor de peste 65 ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţelor.

Dacă vă aflaţi în situaţia de mai sus sau cunoaşteţi o persoană care se încadrează în categoria prezentată, vă rugăm să vă adresaţi Direcţiei de Asistenţă Socială Târgovişte.

Solicitările vor fi efectuate telefonic, la numerele:

- 0372.764.198 ( zilnic între orele 08:00 – 16:00);

- 0742.087.920 (non-stop).

Astăzi, începând cu 17.30, va avea loc o amplă acţiune de dezinfectare a străzilor şi trotuarelor din Municipiului Târgovişte.

Vor fi spălate în primă fază străzile şi trotuarele şi după aceea se va acţiona cu substanţe dezinfectante care sunt agreate de Comisia Naţională pentru Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări