COVID-19. Autorităţile din Dâmboviţa au cerut ajutor umanitar Regiunii Autonome Guangxi din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a transmis, luni, o scrisoare guvernatorului Regiunii Autonome Guangxi (China), prin care cere ajutor umanitar constând în materiale şi aparatură medicală, în contextul evoluţiei COVID-19 din ţara noastră.

"Având în vedere evoluţia infecţiei cu COVID-19 şi amploarea pe care a luat-o şi pe teritoriul României, Alexandru Oprea, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a transmis luni, 23 martie, Excelenţei Sale Chen Wu, Guvernatorul Regiunii Autonome Guangxi (Republica Populară Chineză), o scrisoare prin care solicită un ajutor umanitar constând în materiale şi aparatură medicală, care să vină în sprijinul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte", se arată într-un comunicat de presă al CJ Dâmboviţa.

În document se arată că apelul umanitar vine în contextul în care, în anul 2016, judeţul Dâmboviţa a încheiat un acord de cooperare cu Regiunea Autonomă Guangxi.

"Demersul întreprins de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa are în vedere situaţia previzibilă a extinderii epidemiei de coronavirus, care reprezintă o ameninţare la viaţa oamenilor, dar şi la adresa economiei mondiale", se precizează în comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători