Controale ale ITM în toate centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă din Dâmboviţa au fost luate la puricat de către inspectorii ITM, care, în pofida HG 35/10 februarie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României au verificat măsurile de prevenţie şi capacitătea de răspuns în anumite situaţii.

„Astfel, s-au efectuat controale în toate centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, în centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi în centrele dedicate îngrijirii altor categorii vulnerabile de populaţie. Prin acţiunile desfăşurate, s-a dorit verificarea măsurilor întreprinse de reprezentanţii centrelor, pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. S-a urmărit, cu precădere, modul de protejare a salariaţilor, prin măsuri de individualizare a programului de lucru, dar şi prin asigurarea de materiale sanitare necesare respectării şi păstrării sănătăţii şi securităţii lucrătorilor”, se arată într-un comunicat al ITM Dâmboviţa.

Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în contextul în care atât în municipiul Târgovişte, cât şi în alte comune ale judeţului Dâmboviţa a fost atins şi chiar depăşit pragul de infectare de 3 la mia de locuitori, ceea ce situează comunităţile în zona roşie de risc şi obligă la măsuri prompte de protejare a sănătăţii populaţiei şi de limitare a numărului de îmbolnăviri.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani