Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să construiască un stadion de 10.000 de locuri, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Realizarea unui stadion modern în vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti ar aduce multă bucurie în rândul jucătorilor, antrenorilor, oficialilor de la Chindia, dar şi a tuturor iubitorilor de fotbal din Târgovişte

Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu a abandonat ideea construirii unui stadion nou pe locul fostei unităţi militare din Târgovişte. Preşedintele Adrian Ţuţuianu a declarat că a făcut deja demersuri în acest sens şi că viitoarea construcţie ar putea avea aproape 10.000 de locuri.

Avem nevoie, neapărat, să construim un stadion nou, în zonă fostei Unităţi Militare de la Gară. M-am pus de acord cu primarul Gabriel Boriga, am aprobat PUZ-ul, am depus cererea de finanţare la Compania Naţională de Investiţii, iar, în anul 2015, sperăm să înceapă şi finanţarea proiectului. Stadionul va avea o capacitate de 7.000-10.000 de locuri, pentru că n-ar avea sens să-l facem prea mare, iar cel vechi va fi demolat. De asemenea, vom construi şi un mall, cu multe spaţii comerciale şi posibilităţi de petrecere a timpului liber”, a precizat Adrian Tutuianu – presedinte PSD Dambovita si CJD.

Realizarea unui stadion modern în vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti ar aduce multă bucurie în rândul jucătorilor, antrenorilor, oficialilor de la Chindia, dar şi a tuturor iubitorilor de fotbal din Târgovişte. 

Preşedintele clubului de lângă Turn transmite că ar fi un lucru extraordinar dacă gruparea roş-albastră ar putea beneficia de o arenă dotată la cele mai înalte standarde.  

Ridicarea unui stadion nou m-ar bucura mult. O astfel de contrucţie ar fi benefică pentru fotbalul târgoviştean, atâta timp cât acestuia îi lipseşte o arenă modernă. Ar fi o bucurie imensă pentru toată lumea din club şi toţi microbiştii dâmboviţeni dacă Târgoviştea s-ar ridica un stadion nou. Până va ajunge la finalizare acest proiect, eu sper în amenajarea celor două terenuri sintetice şi a cantonamentului de la propria noastră bază sportivă”, a declarat Mugur Porumbacu.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa mai vrea să construiască, pe terenul fostei unităţi militare unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, un muzeu al Şcolii de Cavalerie, un sediu ISU, un sediu pentru Serviciul Public de Apă, un sediu pentru arhiva CJD, un sediu pentru Serviciul de Evidenţa Informatizată a Persoanei şi un sediu pentru arhiva de Stare Civilă, un sediu pentru Arhivele Statului, un sediu pentru Şcoala de Artă, un centru de afaceri, un sediu RAR, trei trerenuri de minifotbal,  vestiare şi grupuri sanitare, un hotel cu o capacitate de 200 de locuri, 10 terenuri de tenis, două supermarketuri şi parcări. Întregul proiect aprobat de consilierii judeţen se întinde pe o suprafaţă de aproape 27 de hectare.

Mai multe pentru tine:
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux