Conflictul dintre Cherchez şi Dumitrescu, profitabil pentru FCM Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FCM Târgoviste ar putea ieşi marea câstigătoare în urma conflictului de la Chindia, dintre Cristian Cherchez şi Silviu Dumitrescu. Cum jucătorul este detinut în coproprietate de cele două cluburi, jucătorul are şanse mari să revină la gruparea din Şotânga, dupa aproape patru ani.

În conditiile în care atacantul târgovistean nu îsi va gasi o echipa pâna la reluarea campionatului, acesta i-ar fi transmis lui Ghiorghi Zotic ca se întoarce la FCM. În acelasi timp, finantatorul Municipalului recunoaste ca este tentat sa evolueze pentru o anumita perioada la Sotânga. „Cherchez mi-a promis ca vrea sa joace la Municipal, daca nu îsi gaseste o echipa din primele doua esaloane. Oricum, în mare parte, jucatorul este al nostru, atâta timp cât în clauza lui este stipulat faptul ca daca ajunge sa nu se mai înteleaga cu cineva de la actuala echipa, acesta revine automat la noi. Chiar daca are numeroase oferte, el trebuie sa treaca mai întâi pe la sediul clubului nostru. Eu mi-as dori ca Cherchez sa ajunga sa joace mai sus de Liga a III-a, începând din aceasta iarna”, ne-a declarat Ghiorghi Zotic. În aceasta perioada, de serviciile fotbalistului de lânga Turn se intereseaza echipe precum Dinamo, Concordia Chiajna, Rapid si CS U Craiova.

Cherchez-Popa, un atac de vis pentru FCM

În conditiile în care Cherchez ajunge sub comanda lui Haralambie Becheanu, iar Popa nu va fi „vândut” de Zotic, atacul Municipalului va deveni unul foarte puternic. Cu acest binom letal în avanposturi, Municipalul va reprezenta o adevarata „sperietoare” pentru numeroase formatii din seria C6. În prima parte a sezonului ambii fotbalisti s-au remarcat din plin la gruparile de pe „Eugen Popescu” si Sotânga. La finalizarea turului de campionat, Popa a reusit sa devina golgeterul FCM-ului (cinci goluri), iar Cherchez sa ajunga unul dintre principalii marcatori ai Chindiei, cu trei goluri realizate în portile adverse.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort