Concurs între licee, la Curtea Domnească din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat mai multe licee din Târgovişte, organizează concursul tematic “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române” ce va avea loc la Muzeul de Istorie.

Concursul este organizat în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”, Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” Târgovişte, Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte şi Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”, organizează vineri, 9 mai 2014,  ora 11.00 şi va cuprinde teme variate legate de  Proclamarea Independenţei de Stat a României,  elevii participanţi formând 4 echipe a câte 4 copii fiecare,  iar la final câştigătorii vor primi premii în bani şi diplome.

Această activitate este  destinată însuşirii cunoştinţelor cu privire la istoria naţională, istoria locală, tradiţiile, obiceiurile  poporului român precum şi ale popoarelor din spaţiul extraeuropean, de către elevii dâmboviţeni.

Scopul evenimentului il constituie apropierea tinerilor de istorie şi de valorile sale universale, astfel încât elevii să perceapă spaţiul muzeal ca pe un spaţiu interactiv.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat