Comisia Europeană, în căutarea „capitalei inovării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inovarea este esenţială pentru creşterea economică şi competitivitatea întreprinderilor şi reprezintă un element central al strategiei 2020

Comisia Europeană a lansat o competiţie care vizează desemnarea capitalei europene a inovării sau, altfel spus, a „iCapitalei”. Premiul oferit va recompensa oraşul care construieşte cel mai bun „ecosistem al inovării”, capabil să conecteze cetăţenii, organizaţiile publice, mediul academic şi întreprinderile.

În prezent, 68% din populaţia UE locuieşte în zone urbane, aşadar acestea sunt zonele care vor contribui cel mai mult la stimularea inovării în Europa. Oraşele impulsionează inovarea prin simpla prestare de servicii, însă cel mai important este să se creeze mediul propice pentru ca ceilalţi să inoveze la rândul lor şi pentru a permite realizarea de conexiuni între sectorul public şi cel privat. Un comitet independent de experţi va alege câştigătorul în primăvara anului 2014, iar oraşul desemnat va primi 500 000 EUR, sumă pe care o va utiliza pentru a-şi susţine acţiunile. Termenul pentru depunerea candidaturilor este 3 decembrie 2013.

Oraşele vor fi evaluate în funcţie de iniţiativele lansate şi de realizările obţinute până în prezent, dar şi de ideile pe care le au pentru viitor în scopul creşterii capacităţii de inovare. Ele vor trebui să demonstreze că se bazează pe o strategie amplă, care este în acelaşi timp:

Inovatoare - în ceea ce priveşte conceptele, procesele şi instrumentele,

Mobilizatoare - capabilă să atragă talent, finanţare, investiţii şi implicare şi angajament din partea cetăţenilor,

Integrată - să aibă legătură cu obiectivul fundamental al Strategiei Europa 2020, şi anume creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii în întreaga Europă,

Interactivă - să creeze o comunitate preocupată de inovare la nivelul oraşului propriu şi în relaţiile cu alte oraşe.

Competiţia este deschisă oraşelor din toate statele membre şi din ţările care participă la programul-cadru de cercetare al UE. Premiul este rezervat oraşelor cu peste 100 000 de locuitori şi iniţiativelor aflate în derulare cel puţin de la 1 ianuarie 2010. În ţările unde nu există oraşe cu peste 100 000 de locuitori, poate să candideze oraşul cel mai mare.

Oraşele candidate pot vizita site-ul dedicat competiţiei pentru a se informa în legătură cu regulile şi condiţiile de participare. De asemenea, se pot trimite întrebări referitoare la candidaturi, la următoarea adresă: rtd-i-capital@ec.europa.eu.

Context:

Inovarea este esenţială pentru creşterea economică şi competitivitatea întreprinderilor şi reprezintă un element central al strategiei 2020. Uniunea Europeană are, de altfel, obiectivul de a deveni „o Uniune a inovării”.

Prin politicile sale regionale şi de cercetare şi inovare, UE promovează dezvoltarea urbană inteligentă şi sustenabilă. Viitorul program de cercetare şi inovare al UE, Orizont 2020, care se va derula în perioada 2014-2020, se va concentra mai mult ca oricând pe finanţarea întregului „lanţ al inovării”, de la descoperirile ştiinţifice la dezvoltarea pe piaţă. Viitoarele programe de finanţare regională ale UE vor fi şi ele mai axate pe inovare, de exemplu pe crearea de infrastructuri pentru cercetare.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat