Comisia acţionează pentru a apăra drepturile de vot ale cetăţenilor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia acţionează pentru a apăra drepturile de vot ale cetăţenilor UE

Comisia acţionează pentru a apăra drepturile de vot ale cetăţenilor UE din străinătateComisia Europeană a emis orientări pentru statele membre ale UE în care există norme care duc la pierderea drepturilor de vot ale cetăţenilor în cadrul alegerilor naţionale pentru simplul fapt că şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie în UE.

Cinci state membre (Danemarca, Irlanda, Cipru, Malta şi Marea Britanie) aplică în prezent regimuri care au acest efect. Deşi în temeiul tratatelor UE existente, statele membre au competenţa de a stabili categoriile de persoane care beneficiază de dreptul de vot în cadrul alegerilor naţionale, astfel de practici de privare de dreptul de vot pot afecta drepturile privind libera circulaţie în UE. 

De asemenea, aceste practici de privare de dreptul de vot contravin unuia dintre principiile fondatoare ale cetăţeniei Uniunii, care vizează conferirea de drepturi suplimentare cetăţenilor, şi nu privarea acestora de drepturi. 

În prezent, cinci state membre au norme naţionale care duc la pierderea drepturilor de vot naţionale ca urmare a perioadelor în care au avut reşedinţa în străinătate (Danemarca, Irlanda, Cipru, Malta şi Marea Britanie). 

Normele diferă semnificativ, cetăţenii ciprioţi pierzându-şi dreptul de vot în cazul în care nu au avut reşedinţa în Cipru în cursul celor şase luni premergătoare alegerilor, în timp ce cetăţenii britanici trebuie să fi fost înregistraţi la vot cu o adresă din Marea Britanie în ultimii 15 ani (a se vedea sinteza din anexă). 

Alte state membre permit resortisanţilor lor din UE să îşi păstreze dreptul de a vota în anumite condiţii, ca de exemplu Austria, care solicită cetăţenilor cu reşedinţa în străinătate să reînnoiască periodic înscrierea pe lista electorală, sau Germania, care solicită cetăţenilor să cunoască politica naţională şi să fie afectaţi de aceasta sau să fi avut reşedinţa în Germania timp de cel puţin trei luni în decursul ultimilor 25 de ani.

Principala justificare pentru normele de privare de dreptul de vot — şi anume faptul că cetăţenii care locuiesc în străinătate nu mai au suficiente legături cu ţara lor de origine — pare a nu mai fi valabilă în lumea de azi interconectată.

Orientările emise de Comisie au scopul de a aborda problema în mod proporţional, invitând statele membre:

să permită resortisanţilor lor care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie în UE să îşi păstreze dreptul de vot la alegerile naţionale dacă fac dovada interesului în continuare pentru viaţa politică din ţara lor, inclusiv prin solicitarea de a rămâne pe lista electorală;

atunci când permit resortisanţilor cu reşedinţa într-un alt stat membru să solicite menţinerea posibilităţii de exprimare a votului, să se asigure că aceştia pot face aceasta pe cale electronică;

să informeze cetăţenii în timp util şi în mod adecvat cu privire la condiţiile şi modalităţile practice de păstrare a dreptului de a-şi exprima votul în cadrul alegerilor naţionale.

Exemple

Un cuplu danez s-a mutat în Polonia pentru a lucra în această ţară, în timp ce fiica lor a rămas în Danemarca pentru a-şi termina studiile. Ei se întorc frecvent la Copenhaga, să îşi vadă familia şi prietenii, şi urmăresc îndeaproape evoluţiile politice şi sociale din Danemarca, unde intenţionează să se reîntoarcă, în cele din urmă. Cu toate acestea, ei nu îşi pot exprima votul la alegerile naţionale, întrucât cetăţenii danezi care părăsesc ţara pot rămâne pe listele electorale doar dacă intenţionează să se reîntoarcă în termen de doi ani.

Un pensionar britanic s-a mutat în Franţa după pensionare, dar păstrează legătura strânsă cu prietenii şi familia din Marea Britanie. Acesta are în continuare în proprietate un apartament în Marea Britanie şi urmăreşte evoluţiile politice de acolo prin intermediul programelor de actualităţi transmise de canalele de radio şi de televiziune britanice disponibile pe scară largă în alte ţări ale UE. Cu toate acestea, după 15 de ani de la pensionare, acesta nu va mai putea vota în alegerile naţionale britanice.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie