Clădirile Distrigaz şi Raifeissen, scoase la vânzare. Pe fir a intrat şi Consiliul Judeţean, care trebuie să facă rost de un nou sediu pentru Parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă procurorii nu vor agrea niciuna din aceste două variante, soluţia ar fi construirea unui sediu nou pe terenul fostei unităţi militare de la Gară

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a pus ochii pe clădirea în care acum funcţionează Muzeul de Istorie, însă procurorii s-ar putea muta în sediul în care, până de curând, a funcţionat Distrigaz. Clădirea a fost scoasă la vânzare şi a fost identificată de Consiliul Judeţean ca o posibilă „destinaţie” pentru Parchet. Preţul ar fi de 10 de milioane de lei.

De asemenea, bancherii de la Raifeissen au decis că spaţiul în care funcţionează acum este prea mare pentru nevoile lor şi au decis şi ei vânzarea clădirii.

„Varianta pe care eu am oferit-o parchetului ar cumpărarea unui sediu de pe piaţa liberă şi avem la momentul acesta, în Târgovişte, două locaţii. Una este clădirea Raifeissen pe care banca intenţionează să o vândă şi cea de-a doua este clădirea societăţii de gaze din Micro VI, care este, de asemenea, scoasă la vânzare. Aceasta din urmă este pretabilă pentru că are curte cu parcare.  Dacă îmi aduc bine aminte, clădirea aceea valorează undeva la 10 milioane de lei”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Cj Dâmboviţa.

Ar mai fi o variantă

Dacă procurorii nu vor agrea niciuna din aceste două variante, soluţia ar fi construirea unui sediu nou pe terenul fostei unităţi militare de la Gară, teren pe care Consiliul Judeţean vrea să construiască mai multe clădiri, printre care şi un teren de fotbal.

„Am mai oferit parchetului o suprafaţă de teren pe care o consideră necesară, în curtea fostei Unităţi Militare de la gară şi să construiască o clădire nouă. Şi PUZ-ul aprobat de noi în Consiliul Judeţean are în vedere o asemenea funcţionalitate. Este şi pretabilă zona pentru că este în apropiere de poliţie”, a mai spus Ţuţuianu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată