Centura Târgoviştei, „spartă” în 5 contracte de execuţie de lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 10 ani în care firmele care au lucrat la Centura Oraşului au fugit, rând pe rând, sau au dat faliment, lucrările stau să înceapă. În tot acest timp ucrările au stagnat de mai multe ori, administraţia publică locală fiind nevoită să tot revină la organizarea de licitaţii pentru desemnarea unui nou constructor.

Luna aceasta CJ Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte au semnat cinci contracte de execuţie de lucrări. Strategia a fost aceea de a lucra mai multe firme, concomitent, pentru a avea mai mult succes în finalizarea lucrării. 

De asemenea, Primăria Târgovişte a semnat şi un contract de asociere cu Consiliul judeţean Dâmboviţa, administraţia judeţeană urmând să susţină lucrările de la şoseaua de centură cu suma de 3 milioane de lei.

„Noua strategie de contractare aplicată a fost determinată de necesitatea de a se lucra simultan, de către mai mulţi constructori, astfel încât investiţia să avanseze foarte rapid. Termenele de execuţie sunt scurte. 6 luni pentru loturile care nu presupun pasaje şi poduri rutiere şi 12 luni pentru cele cu pasaje şi poduri.Sunt convins că, de data aceasta, vom avea un proiect de succes. vom face toate eforturile ca zona de la Petru Cercel, unde se construieşte noul complex comercial, să fie gata odată cu inaugurarea mall-ului, undeva în prima jumătate a anului viitor. Chiar dacă cele două elemente care formează pasajul nu vor fi gata, măcar unul din ele să fie finalizat, plus asfaltare pe Petru Cercel şi Laminorului, astfel încât circulaţia în zona respectivă să se desfăşoare în condiţii foarte-foarte bune”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Proiectul de centură a început din 2009, a fost pe mâna a patru constructori şi niciunul nu s-a dovedit capabil să îl finalizeze. Drumul ar fi trebuit să fie gata la 31 decembrie 2018.

Ultima dată proiectul în valoare de 88,7 milioane lei, fonduri europene, a fost câştigat de o asociere al cărei lider este SC Telor Invest. 

Proiectul Centurii urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor