Cele mai periculoase alimente pentru dinţi. Brânzeturile cleioase şi untul de arahide, pe lista lungă scrisă de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O dietă echilibrată ne ajută să avem dinţi sănătoşi, spune dr. Nedim Dinescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentisti din Dâmboviţa

Unele alimente sunt mai nocive decât altele, iar în lipsa unei igiene adecvate, drumul dintre casă şi cabinetul stomatologic este mult scurtat.

Alimentele care se lipesc de dinţi şi cele care au un conţinut mare de carbohidraţi sunt cele mai periculoase pentru dantura noastră, crede dr. Nedim Dinescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentisti din Dâmboviţa. 

O dietă echilibrată ne ajută să avem dinţi sănătoşi

“Caria dentară ia naştere dintr-un cumul de factori, cei mai incriminaţi fiind bacteriile de la nivelul cavităţii orale, igiena precară, aportul scăzut de fluor, alimentaţia şi fumatul. În această perioadă, şi nu numai, dieta reprezintă regimul alimentar care elimină sau limietază consumul unor alimente sau băuturi în scop profilactic sau terpautic. Dieta în stomatoloie este foarte importantă, la fel care în viaţa de zi cu zi a fiecărei persoane şi influenţează starea generală de sănătate dar şi a cavităţii bucale. Din punct de vedere funcţional, o dietă inadecvată ne afectează inclusiv corpul, inclusiv dinţii şi gingiile, cum ar alimentele mai dure”, crede medicul Nedim Dinescu.

Gingiile inflamate sau care sângerează, reprezintă primul semn în cazul unor deficienţe de vitaminte şi minerale în această perioadă.  

“Lipsa de magneziu sau vitaminele A sau E, pot declanşa gingivite sau boli  parodontale. În această perioadă, excesele de alcool şi fumat, plus tratamentele medicamentoase care să prevină o dietă indecvată, interferă cu absorţia de vitamine şi minerale, deci dăunează. Se pot produce infecţii parodontale acute care debutează brusc, neaşteptat şi sunt asociate cu durere şi disconfort. Toate aceste probleme apar din cauza carenţelor de vitamine, dar şi din cauza unei igiene inadecvate. Nu trebuie să neglijăm igiena în această perioadă, periajul dentar. Această perioadă este mai vitregită din punctul de vedere al adresabilităţii la cabinetele de medicină dentară, aşa că trebuie să avem grijă de noi”, mai spune preşedintele Colegiului Medicilor Dentisti din Dâmboviţa.

Infecţiile parodontale, care sunt dureroase, prin simptomele lor agresive, pot fi tratate la cabinetul de medicină dentară de urgenţă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. 

“Avem soluţii, dar e bine să previi cât mai multe probleme dentare printr-o igienă adecvată şi printr-un periaj dentar făcut la timp şi ca la carte. Trebuie să ne ferim de sucurile carbogazoase care afectează smalţul dintelui. În principiu trebuie să avem un stil de viaţă sănătos şi periajul de bază să nu fie neglijat, pentru că de aici pornesc toate relele”, crede medicul Dinescu.

Alimente dăunătoare pentru dantură

Pe lista alimentelor cu risc major pentru dantură se situează cafeaua, sucurile acidulate, vinul şi dulciurile.

Cafeaua modifică uşor pH-ul salivar, însă pătează smalţul, astfel că băutorii de cafea care nu obişnuiesc să se spele imediat pe dinţi după consumarea acesteia, vor avea întotdeauna dinţii mai galbeni. La fel se întâmplă şi în cazul celor care consumă ceai negru. Caramelele, jeleurile, brânzeturile cleioase, untul de arahide sunt destul de periculoase pentru sănătatea dentară pentru să se lipesc de dinţi. 

Chipsurile, seminţele, alunele, fisticul, covrigeii şi popcornul conţin carbohidraţi şi zahăr, iar în combinaţie cu germenii prezenţi în cavitatea bucală provoacă apariţia acidului lactic. Dintre ele, popcornul este cel mai periculos pentru poate intra sub gingii şi nu mai poate fi înlăturat cu periuţa de dinţi, iar uneori, nici cu aţa dentară. 
 

Citricele, altfel foarte sănătoase pentru organismul nostru, sunt nocive pentru dinţi. Smalţul dentar este atacat în special de acizii continuti în citrice, ce acidifică pH-ul oral. 

Iaurtul realizează un mediu ideal pentru dezvoltarea plăcii bacteriene, oferindu-i atât pH-ul acid (prin fermentaţie), cât şi nutrienţii de care bacteriile care formează placă au nevoie că să se dezvolte. 

Muştarul şi alte sosuri (ketchup, maioneză)  atacă, de asemenea, dinţii.  

Sucurile cu acid pătează dinţii şi atacă smalţul atât prin acidul pe care îl conţin, cât şi prin cantitatea mare de zaharuri.  

Ţigările dezvoltă carii, tartru dentar, placă bacteriană, iar fumătorii înrăiţi riscă retracţii gingivale cu carii de colet, boală parodontală, atrofia mucoasei orale, mucoasei limbii şi a mugurilor gustativi, diminuand gustul.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele