Cele mai bune metode de a-ţi convinge copilul să scape de „nu“

De când încep să vorbească şi până spre patru anişori, copiii tind să ia pe „nu“ în braţe. Psihologii pun asta pe seama faptului că cei mici nu percep realitatea aşa cum o percep adulţii şi de aceea ei tind să se centreze pe nevoile lor.

“Vârstele micii copilării se caracterizează prin câteva elemente de adaptare socială şi de comunicare ale copilului mic. Acum învaţă limbajul în forma lui de bază pentru exprimarea nevoilor personale şi, totodată, învaţă să se centreze în mediul social în care el trăieşte şi se diferenţiază: familie, grupul de vecini, grupul de prieteni, grupul de copii asemenea lui, dacă merge la creşă.

Perioada se caracterizează, de asemenea, printr-un egocentrism care este specific vârstei, deoarcere această perioadă îl ajută să îşi găseacă propriile elemente de inserare socială, de promovare personală, de structurare, care sunt mai târziu necesare în etapele următoare, dar în forme mult mai avansate. De asemenea, fiind la o vârstă mică, el este conştient că este mic, deoarece se raportează la mediul înconjurător şi la semeni. Primii oameni care sunt modelele copiilor sunt părinţii”, explică psihologul Tamara Iscru. 

Aşadar, perioada aceasta este o perioadă negativistă, perfect normală,  dar extrem de obositoare pentru părinţi care au obligaţia de le explica celor mici un lucru până înţeleg.

“Nu spune <<DA>>, pentru că <<DA>> înseamnă o acceptare, ori el nu acceptă nu pentru că nu vrea să accepte ci pentru că vrea să se construiască pe el în interioritatea lui, adică vrea să facă el, să spună el, să acţioneze el, nu să fie dirijat. Nu este la vârsta la care să poată face aceste lucruri, dar este important să aibă această pulsiune, pentru a-i da curaj şi a-l meţine într-o anumită esenţializare, care îi este de folos în etapele următoare. Se corectează acest <<NU>>, nu prin obligare, ci prin explicare. Acest lucru este important pentru copil, pentru că provoacă adultul să relaţioneze cu el, cu nevoivile lui de vârstă şi de înţelegere. Este foarte importantă educaţia în perioada aceasta. Nu o fixăm nici pe egocentrism, adică <<tatăl meu>>, <<casa mea>>, <<maşina mea>>, ci ne fixăm pe nevoile copilului. Noi, ca adulţi, vorbim pe cât posibil pe înţelesul lui”, mai spune psihologul.

Cei mici explorează permanent şi nu au timp de pauză

“Raportarea la  schema corporală este, de asemenea, foarte importantă, deoarece observându-se că este atât de micuţ în raport cu ceilalţi, fricile sunt foarte mari. Şi acest lucru trebuie explicat în contextula acestui <<NU>>. Mai ales trebuie supravegheat, pentru că la vârste fragede, copilul are o curiozitate extraodinară şi este foarte important să fie supravegheat cu atenţie pentru că nu are discernământ şi nu ştie să facă distincţie între ce este periculos şi extrem de periculos. Tendiţa de a se duce pentru a vedea, a şti, a cunoaşte, este foarte mare. Este esenţial să se vorbească mult, clar şi corect cu copilul, pentru a-şi dezvolta achiziţiile de limbaj şi prin bogăţia de limbaj el face corecţiile de limbaj, începe să reproducă modelele de explicaţie pe care le face părintele pentru el, fie că sunt  mama, tata, bunicii, educatorul. Încet, încet, se corectează acest <<NU>>. Nu rămâne definitiv, din fericire”, adaugă Tamara Iscru. 

FOTO macleans.ca

“Acum a venit ora mesei”

Când trebuie să mănânce, cel mic nu trebuie constrâns în niciun fel, iar exprimarea estea cea care te scapă de <<NU>>.

“Dacă este să o luăm pe sintagmă trebuie formulat altfel, nu cu <<hai la masă>> sau <<trebuie să mâncăm>>, ci <<acum este timpul să mănânci pentru că trebuie să creşti mare>>. Îi dăm şi argumentarea. Sau <<acum a venit timpul să te culci>>, pentru că fie a venit noaptea, fie pentru a te odihni pentru a creşte mare. Calităţile de mare/mic sau frumos/urât sunt cele mai uşor de înţeles la vârstele astea”, explică specialistul.