Cele 5 minore dispărute dintr-un centru de tip familial, au fost găsite. DIICOT a deschis o anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 5 fete minore dispărute, joi, 19 decembrie, dintr-un centru de tip familial de pe raza judeţului Dâmboviţa, au fost găsite.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, cele cinci adolescente, care locuiau într-un modul de tip familial din subordinea Protecţiei Copilului, au dispărut voluntar de acasă în cursul zilei de joi, 19 decembrie. Ele au fost găsite, luni, 23 decembrie, în Bucureşti.

Oamenii legii au găsit, alături de cele cinci, încă o minoră, de 13 ani.

„În noaptea de 22 spre 23 decembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sprijiniţi de colegii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, au depistat cinci tinere care, la data de 19 decembrie, au plecat dintr-un centru de asistenţă socială din Târgovişte. Împreună cu acestea se afla şi o altă minoră, de 13 ani, din Târgovişte, a cărei plecare de la domiciliu a fost sesizată de familie în cursul serii de 21 decembrie”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa

Din primele verificări, se pare că tinerele nu au fost victime ale unor infracţiuni sau abuzuri, au precizat oamenii legii. 

„Acestea au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - B.T. Dâmboviţa, în vederea audierii şi stabilirii tuturor împrejurărilor cu privire la plecarea lor.  Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, se mai arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

CELE 5 FETE DISPĂRUTE:

GHICA MIHAELA ROBERTA, în vârstă de 15 ani. La momentul plecării purta pantaloni de culoare deschisă şi geacă de culoare gri deschis. Semnalmente: 1,60 m, ten închis, ochi negri, păr negru, lung.


BUCUR-CHIVU ALEXANDRA-COSTINELA, în vârstă de 16 ani. La momentul plecării purta blugi de culoare albastră si geacă vişinie de fâş. Semnalmente: 1,55 m, ochi albaştri, constituţie atletică, ten deschis, păr lung, negru.

HÂNCIANU ANA-MARIA, în vârstă de 14 ani. La momentul plecării purta pantaloni tip camuflaj, vesta de fâş de culoare albastră cu glugă gri, bluză de culoare albă şi pantofi sport având culorile alb cu negru. Semnalmente: aproximativ 1,55 - 1,60 m, constituţie slabă, ten deschis, par negru, tuns scurt.

NEAGU ALEXIA-LAVINIA, în vârstă de 13 ani. La momentul plecării purta o geacă de culoare neagră.
Semnalmente: 1,50 – 1,53 m, ten deschis la culoare, parul lung, negru, vopsit blond la vârfuri.

DROSU FLORENŢA-EMILIA, în vârstă de 18 ani. La momentul plecării purta blugi de culoare albastră, geacă de fâş de culoare neagră şi pantofi sport având culorile alb, roşu şi gri.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat