Cel mai bătrân veteran din Dâmbovița a împlinit 105 ani. Eroul Ion V. Banu a luptat pe front unde l-a trimis Patria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eroul dâmbovițean locotenent-colonel (rtr) Ion V. Banu a fost sărbătorit la vârsta de 105 ani. Bărbatul s-a născut la 1 august 1918, în comuna Glodeni din județul Dâmbovița.

Eroul locotenent-colonel (rtr) Banu V. Ion, sărbătorit la vârsta de 105 ani. FOTO Garnizoana Târgovi

Ion Banu a absolvit cele 6 clase primare la școala din localitatea natală - Glodeni, Dâmbovița. La finalul studiilor s-a angajat, așa cum era obiceiul vremurilor, dar gândul îi era la carte și armată, potrivit unei comunicări transmisă de Garnizoana Târgoviște.

În contextul declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, dâmbovițeanul este încorporat în armată, la Regimentul 89 Infanterie Brașov, compania Cercetare, la vârsta de 21 de ani.

Ulterior, acesta a participat în anul 1941, în cadrul Diviziei 13 Infanterie, la luptele pentru eliberarea Basarabiei și a zonei Odessa.

În toamna anului 1942, Regimentul din care făcea parte a fost dislocat și dispus în dispozitiv de luptă la Cotul Donului.

În primăvara lui '44, eroul din Glodeni a fost mutat pe frontul din Moldova, participând la bătăliile de apărare din zona Văii Tazlăului și Colindelor Racovei.

A fost lăsat la vatră în luna mai a anului 1945 cu gradul de locotenent major și decorat cu Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea Razboi Mondial".

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, la 1 decembrie 2018, Primăria localității Glodeni i-a conferit titlul de „cetățean de onoare” al comunei Glodeni.

La împlinirea venerabilei vârste de 105 ani, prin Ordinul Ministrului Apararii Nationale nr. M.P. 698, maiorul Banu V. Ion a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel (rtr) și sărbătorit în ograda copilăriei (așa cum îi place să spună) de către Garnizoana Târgoviște, în colaborare cu Asociația Veteranilor de Război Dâmbovița și Asociația Cultul Eroilor - Filiala "Mihai Viteazul" Dâmbovița, cu sprijinul Primărie Glodeni și al Instituției Prefectului Județul Dâmbovița. Onoare și respect, domnule locotenent-colonel Banu! Militarii Garnizoanei Târgoviște vă urează La mulți ani, cu sănătate și, așa cum v-ati dorit astăzi, să ne întâlnim și în anul 2030”, precizează Garnizoana Târgoviște.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată