Ceata de colindători din Runcu păstrează tradiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tradiţia colindatului cu ceata se ţine cu sfinţenie la Runcu, în judeţul Dâmboviţa. An de an, tinerii, dar şi bătrânii, merg din poartă în poartă pentru a cânta şi pentru a fi răsplătiţi de gazde cu covrigi sau fructe. Colindătorii merg în ceată mare, de câte 150-200 de inşi, dar înainte de colinda, joacă o sârbă la căminul cultural pentru a se înveseli.

La căminul cultural se adună toată suflarea din satul Brebu, comuna Runcu. Tineri, adulţi şi bătrâni laolaltă, se adună pentru a petrece câteva ore bune.

Distracţia la căminul cultural ţine până la miezul nopţii, atunci când fiecare îşi ia traista şi în grup mare, se merge la colindat. Ceata formată din aproximativ 150 de copii pleacă dintr-un capăt al satului şi cutreieră toate uliţele.

Ceata este formată din copii de la 3 ani şi până la tinerii neînsuraţi. Aceştia cântă sau pur şi simplu trec din poartă în poarta pentru ca gazdele să le ofere bunătăţi.

Colindătorii colindă tot satul în lung şi în lat de două ori. Vestea obiceiului din Brebu, comuna Runcu, s-a răspândit în tot judeţul.

După ce termină de colindat şi îşi burduşeşc traitele cu covrigi, tinerii se întorc la căminul cultural, acolo unde discoteca ţine până dimineaţa.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată