Ce a făcut domnitorul Pătraşcu cel Bun pentru a-şi câştiga porecla. Unii cronicari îl consideră tatăl lui Mihai Viteazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pătraşcu cel Bun a fost domn al Ţării Româneşti (1554 – 1557), prin numirea de către sultanul de la Constantinopol în fruntea provinciei.

Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă ar fi avut ca fiu postum şi nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga.

În conflict cu marele vizir, Rüstem paşa, este pârât sultanului că ar fi întreţinut relaţii cu habsburgii şi mazilit.  A luat o serie de măsuri pentru creşterea economică a ţării şi a sprijinit activitatea tipografică a diaconului Coresi, precum şi construirea bisericilor Gorgota şi a celei domneşti din Râmnic, potrivit lucrării “Enciclopedia Oraşului Târgovişte”.

Documentul precizat menţionează că domnitorul moare otrăvit, probabil, de către medicul său, din ordinul marelui vizir. În august 1554, Pătraşcu cel Bun vine la Târgovişte de unde acţionează pentru liniştirea ţării şi reîntoarcerea boierilor pribegi. Aceştia vor fi repuşi în drepturi, primindu-şi proprietăţile şi rangurile, iar domnul primeşte supranumele „cel Bun”.

În spiritul acestei reconcilieri se înscrie şi căsătoria fiicei voievodului cu fiul logofătului Radu, fruntaşul pribegilor, ceremonia având loc la Târgovişte. Va prefera oraşul pentru curtea sa, dar documentele emise aici sunt la fel de numeroase precum cele emise din Bucureşti. Înmormântat în biserica Mănăstirii Dealu. 

De ce a fost supranumit “bun”

A fost numit "cel Bun" de istorici pentru că „a domnit bine ţara şi boiarii fără vrăjbi, fără morţi, fără prăzi, precum tuturor place”, conform relatării cronicii de epocă Istoriile domnilor Ţării Româneşti. Boierii pribegi s-au întors şi au fost repuşi în drepturi, primindu-şi proprietăţile şi rangurile. 

Pătraşcu a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioare. Au avut o fiica Maria şi trei fii: Petru cercel (viitorul domn), Vintilă (instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574) şi Petraşcu, zis din Cipru. 

Este înmormântat în necropola domnească de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte. Pătraşcu îşi are originea în marea dinastie a basarabilor, având străbun, pe linie directă, pe Mircea cel Bătrân şi Vlad al II-lea Dracul şi unchi pe Radu de la Afumaţi.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța