Cât costă un castel la ţară. Povestea monumentului istoric superb de vânzare în Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO artmarkhistoricalestate.ro

Un castel, monument istoric, situal pe un deal din apropierea Târgoviştei, în comuna Aninoasa, satul Viforâta, a fost scos la vânzare.

Castelul din satul Viforâta are o istorie zbuciumată, fiind construit de un general cu numele Dărăscu la 1900. A scăpat de naţionalizare, dar a fost sediu pentru C.A.P locală, SOVROM (societate mixtă româno-sovietice înfiinţată în 1945 în urma unui acord între România şi Uniunea Sovietică) sau Casa Petrolistului. 

Între anii 1975-1977 s-a aflat în proprietatea lui celebrului bariton Octav Enigărescu, fost director al Operei Române, om de radio, actor şi profesor de canto. 

„E un castel mai intim, mai de familie”

Castelul este coproprietatea mai multor. “Noi suntem deja în discuţii cu un bucureştean. Chiar vineri am fost la o vizionare cu un inginer de rezistenţă, pentru că îi era frică să nu fie stricat, fiind construcţie de la 1900, dar a văzut că cel puţin consolidarea care s-a făcut în ’87 - ‘88 s-a făcut bine. Au fost destul de mulţi interesaţi de cumpărarea acestui castel, pentru că l-am avut la o casă de licitaţii din Bucureşti, numai că cine are bani vrea şi opulenţă şi ăsta e un castel mai intim, mai de familie", ne-a spus Paul Enigărescu, fiul celebrului bariton, la rândul său, om de radio.

FOTO artmarkhistoricalestate.ro

Clădirea dispune de 3 camere la parter, 3 la etaj şi are un beci imens, care poate fi transformat într-o cramă.

“Are un beci extraordinar, construit pe boltiţe, cu şine de cale ferată, pentru că aşa se făceau la 1900. Are un beci imens. Cei care sunt interesaţi pot face o cramă acolo. Preţul a fost 360.000 de euro inţial, după care a fost scăzut la 260.000. Se mai poate negocia puţin", mai spune Paul Enigărescu.

Proprietatea are o suprafaţă totală de aproape 5.000 de mp, din care aproape 3.000 de mp de livadă. Castelul se află faţă în faţă cu căminul cultural din Viforâta şi este construit din caramidă cu o suprafaţă utilă de aproximativ 400 de metri pătraţi, la care se adaugă şi o terasă de 100 de metri pătraţi.

Amplasată într-o zonă de deal, la o distanţă de 5 kilometri de Târgovişte şi 85 de kilometri de Bucureşti, clădirea este clasificată ca şi casă de patrimoniu şi necesită renovare. Dispune de apă curentă, gaze, curent electric şi canalizare şi are propria centrală termică.

Mai multe detalii puteţi afla de AICI.

FOTO artmarkhistoricalestate.ro

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie