Braconaj cinegetic pe un câmp din Perşinari, cu ogari şi proiector de lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii au fost prinşi în flagrant la vânătoare ilegală. Cei trei sunt acuzaţi de braconaj cinegetic pentru că foloseau ogari şi un proiector de lumină.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic, în extravilanul localităţii Perşinari. Astfel, poliţiştii au surprins în flagrant trei tineri, din Gura Şuţii, care foloseau un proiector pentru luminarea câmpului şi eliberau 3 ogari, câinii revenind periodic la aceştia”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au confiscat maşina celor trei, dar şi câinii, proiectorul şi cei doi acumulatori.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de practicare a vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari, faptă prevăzută de art. 42 alin.1 lit d din Legea nr. 407/2006.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi