Bărbat condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine. A primit doi ani și patru luni

0
Publicat:

Un bărbat din comuna dâmbovițeană Cobia a primit doi ani și patru luni de închisoare, cu executare, pentru uciderea unui câine, potrivit IPJ Dâmbovița.

FOTO Penitenciarul Mărgineni

Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Găești, pe numele unui bărbat de 42 de ani, din Cobia. Cel în cauză a fost condamnat la executarea a doi ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept, faptă prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Mărgineni.

Animal bătut cu bestialitate în Șotânga

Scene barbare s-au petrecut și în localitatea dâmbovițeană Șotânga, acolo unde doi indivizi au bătut până la leșin un biet câine. Totul a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Câinele aflat în agonie a fost preluat de o ambulanță veterinară trimisă de o clinică veterinară din București, la solicitarea Asociației pentru Protecția Animalelor Kola Kariola.

„Am încredere în polițiștii de la IPJ Dâmbovița, care s-au implicat exemplar intr-un caz similar, uriașul Khan! Cânele agonizează și ambulanța de la VET 4 LIFE - Clinica Veterinara este deja pe drum. Speram ca pentru câine sa se mai poată face ceva. Cei din imagini se numesc Beni și Bebe și speram ca în scurt timp să-i vedem încătușați de Politia Dâmbovița. Vă rugam un număr cât mai mare de sesizări către IPJ Dâmbovița”, au transmis, pe Facebook, reprezentanții Asociației pentru Protecția Animalelor Kola Kariola. 

Kola Kariola este o organizație non-profit, având ca scop ajutorarea animalelor fără stăpân din România. Începând cu luna aprilie a anului 2014, odată cu înființarea primului adăpost în Fundulea și continuând cu construirea unui adăpost mai mare și cu condiții mult mai bune în Belciugatele, Kola Kariola a adăpostit, a îngrijit și a dat spre adopție peste 400 de câini.

Poliția i-a identificat pe cei doi agresori și le-a făcut dosare penale. SURSA Facebook / Jonny

Reacția Poliției Dâmbovița

Oamenii legii au anunțat atunci, printr-un comunicat, că s-au sesizat din oficiu despre cele întâmplate. I-a identificat deja pe cei doi derbedei, iar pe numele lor au deschis un dosar penal și sunt acuzați de rele tratamente asupra animalelor.

„Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la apariția în mediul online a unor imagini în care un exemplar canin ar fi fost lovit. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 55 de ani, din Șotânga, care, la data de 19 noiembrie a.c., ar fi lovit un câine. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, faptă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 205/2004 privind Protecția Animalelor”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Între timp, iubitorii de animale au transmis că animalul se află în stare critică, find internat într-o clinică din București.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea