Aproape 300 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

168 de poliţişti, alături de efective de jandarmi, au fost angrenaţi, sâmbătă, în dispozitivele pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Au fost constituite 115 patrule şi utilizate 100 de autospeciale, dintre care 16 de la rutieră.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la 27 de evenimente, dintre care 18 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi au constatat 23 de infracţiuni. Dintre acestea, 11 au fost contra persoanei şi 6 contra patrimoniului, 4 fiind furturi.

Pentru neregulile descoperite în teren, poliţiştii au aplicat 291 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 14 permise de conducere şi 1 certificat de înmatriculare.

„În cursul serii trecute, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Pucioasa au oprit, în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că numărul de înmatriculare al autovehiculului, eliberat de autorităţile daneze pentru export, nu era valabil pe teritoriul României. Pe numele lui, poliţiştii au întocmit un dosar penal”, au precizat oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului