Anomaliile legii electorale: în Colegiul Târgovişte, se bat cap în cap trei parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei candidaţi, trei câştigători

Legea electorală a permis un lucru despre care până acum se putea doar povesti. Actuala legislaţie a permis ca trei parlamentari, de la formaţiuni politice diferite, să obţină un mandat, în acelaşi colegiu.

Unul din cele patru cazuri, întâlnite în ţată, este Colegiul uninominal nr. 4, Circumscripţia electorală judeţeană Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor, unde au primit mandate Ion Pârgaru (USL), Florin Aurelian Popescu (ARD) şi Radu Mihai Popa (PP-DD).

Avertisment din 16 seprembrie

Prof. univ. dr. Alexandru Radu a fost primul analist politic din Romania care, intr-o declaratie facuta pe 16 septembrie, avertiza asupra faptului ca numarul parlamentarilor prevazuti de norma de reprezentare ar putea creste cu peste o suta, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor (Legea nr. 35/2008) si in conditiile in care o formatiune politica va detine peste 50% din voturi.

"Calcule estimative si simularile efectuate de echipa mea de cadre didactice atesta faptul ca este posibil ca numarul parlamentarilor in noua legislatura sa ajunga la peste 550. Reamintesc ca, deja in 2008, intr-un colegiu uninominal din judetul Arad au fost alesi doi deputati, dar atunci partidul care inregistra cel mai mare numar de voturi atingea doar 36 la suta dintre optiunile electoratului", spunea atunci Alexandru Radu.

El arata, la acel moment, dand un exemplu concret, cazul circumscriptiei electorale Vaslui, unde a efectuat o simulare a votului.

"Estimand ca in aceasta zona electorala, pentru care sunt alocate, in prezent, sapte mandate de deputat, conform normei de reprezentare, scorurile vor fi: USL - 63%, PDL - 23% si PPDD-7%, repartizarea proportionala a locurilor va atribui 4 mandate USL, 2 mandate PDL si 1 mandat PPDD. Totusi, USL va castiga, prin vot majoritar toate cele 7 colegii, astfel ca va primi in plus 3 mandate (4+3=7), conform prevederilor legii electorale, iar numarul total de deputati va ajunge, astfel, la 10, inregistrand o crestere cu 43%. Totodata, in cele trei colegii castigate in plus de USL, vor fi cate doi deputati", explica, in septembrie, Alexandru Radu.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente