ANM, o nouă informare de ninsoare, precipitaţii mixte şi polei, valabilă în întreaga ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O nouă informare meteo de ninsoare, precipitaţii mixte şi polei, valabilă în întreaga ţară

Meteorologii au emis, miercuri, o nouă informare de ninsori, precipitaţii mixte şi polei, valabilă joi, în întreaga ţară.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, mâine, în intervalul orar 4,00 — 22,00, temporar vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi în extindere treptată dinspre partea de sud-vest a teritoriului, cuprinzând cea mai mare parte a ţării.

Spre sfârşitul acestei nopţi, depunerile de polei se vor semnala local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei, iar în prima parte a zilei de mâine, poleiul se va forma şi în restul Munteniei (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) şi pe arii restrânse în Dobrogea. 

ANM precizează că, începând de maine noapte, vor predomina ninsorile, în special în nord-est şi în zona de munte, iar în sud-est va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie