Alexandru I Aldea, fiul nelegitim al lui Mircea cel Bătrân şi domnitorul Ţării Româneşti care îi trimitea ostatici turcilor pe fiii de boieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru I Aldea a fost domn al Ţării Româneşti în perioada 14 iunie 1431 – 17 noiembrie 1436. A fost fiul nelegitim al marelui domnitor Mircea cel Bătrân şi ginerele domnului Moldovei, Alexandru cel Bun. El a reuşit să ocupe tronul cu sprijin ungar şi moldovean, alăturându-se coaliţiei antiotomane, condusă de regele Sigismund de Luxemburg, însă va deveni vasal turcilor.

Pentru a primit ajutor de la unguri şi moldoveni, turcii pradă ţara în vara lui 1431 şi îl obligă pe Alexandru Aldea să încheie Tratatul de la Adrianopole (iulie 1432), prin care se recunoştea vasal sultanului. El plătea tribut şi trimitea ostatici fii de boieri, potrivit lucrării Enciclopedia Oraşului Târgovişte.

În aceeaşi lună participă cu oaste la campania turcilor în Transilvania, care se încheie cu o victorie (24 iulie 1432), deşi Sigismund fusese avertizat de Alexandru Aldea asupra planurilor şi efectivelor otomane. 

În anul următor, regele Ungariei îi va retrage dreptul asupra feudelor Amlaş şi Făgăraş. Pe plan intern, domnia sa a însemnat o întărire a partidei boiereşti filo-turceşti şi o scădere a autorităţii centrale, în favoarea marii boierimi, care se implică în impunerea domnilor. S-a stabilit la Târgovişte încă de la începutul domniei, graţie sistemului defensiv superior al aşezării.

Majoritatea documentelor sale (4 – danii pentru mănăstiri, printre care şi Mănăstirea Dealu) au fost emise la Târgovişte. 

Sfârşitul domniei este legat probabil de expediţia lui Vlad Dracul din 5 septembrie 1436. Ajutat de o armată maghiară şi având partizani printre boieri, acesta trece munţii şi se ciocneşte cu Aldea şi cu turcii. Vlad ar fi câştiat lupta, însă există şi versiunea că tentativa din toamna lui 1437 a eşuat şi că Alevandru voievod ar fi murit de boală la sfârşitul anului, până în sărbători.

40 de domnitori la Târgovişte

Alexnadru I Aldea se numără printre cei 40 de voievozi care au domnit la Curtea Domnească din Târgovişte în decursul anilor. 

Fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti Târgovişte a fost, vreme de 350 de ani, cea mai importantă zonă culturală, comercială şi militară din Ţara Românescă. De aici se emiteau “actele de domnie” şi tot aici se înscăunau, sau detronau, domnitori celebri. Târgovişte este cunoscută ca fiind “Cetatea celor 33 de voiezozi”, însă, numărul lor real ar fi de 40.

Primul domnitor de la Târgovişte a fost Mircea cel Bătrân (1386-1418), chiar dacă el nu a stat în Târgovişte, fiind domnul Ţării Româneşti (Maior Valachia). I-a urmat fiul său, Mihail (1409-1420), care îi era şi asociat la domnie lui Mircea cel Bătrân. 

CITEŞTE ŞI:

Greşeala care a şters şapte domnitori români din istorie, după un ordin al lui Ceauşescu. „Cetatea celor 33 de voievozi” a avut, însă, 40 de domnitori

Cine a fost Mihail I, domnitor al Ţării Româneşti. Le-a ţinut piept turcilor doar doi ani, murind pe câmpul de luptă

Cum a regândit domnitorul Petru Cercel Curtea Domnească în secolul al XVI-lea. Viziunea care poate fi admirată şi astăzi

Cine este domnitorul Ţării Româneşti de care nu a auzit nimeni, dar al cărui tată este celebru şi a câştigat bătălii importante împotriva turcilor

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile