Alexandra Furnea, victimă Colectiv, despre tragedia de la Crevedia: „Nu-i lăsați să moară! Transferați-i în străinătate acum!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape opt ani de la tragedia de la Colectiv, un nou dezastru găsește România nepregătită suficient pentru a trata marii arși. La Colectiv au murit 65 de oameni și alți 150 au fost arși. Acum, la Crevedia, a explodat o stație GPL, soldată cu 58 de victime.

Explozii în serie la Crevedia FOTO Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu

Alexandra Furnea, victimă a infernului din Colectiv, trage un semnal de alarmă și roagă autoritățile române să trimită în străinătate cât mai multe victime posibil.

Să nu credeți vreo clipă că acum avem tot ce ne trebuie. Nu avem. Spitalele tot nepregătite sunt, iar nosocomialele continuă să ucidă. Dragi autorități, stimați miniștri, dați-le marilor arși de la Crevedia șansa pe care ne-ați refuzat-o nouă. Nu îi lăsați și pe ei să moară, ca să ascundeți neputințele sistemului medical, devastat de corupție, și ca să vă protejați funcțiile. Transferați-i în străinătate acum, nu peste o săptămână. Cerșiți, dacă este necesar, locuri. Implorați-i să ne primească răniții. Dovediți că România a învățat ceva din Colectiv”, scrie Alexandra, pe pagina sa de Facebook.

În urma tragediei din Colectiv, Alexandra a scris o carte, numită „Jurnalul lui 66: Noaptea în care am ars”. A scris-o din dorința și nevoia de a spune adevărul despre incendiul din clubul Colectiv și despre ceea ce i-a urmat.

Am vrut să vă ajut să înțelegeți că am fost - și ați fost - mințiți atunci când ni s-a spus că „avem tot ce ne trebuie”. Mi-am dorit să știți de ce atât de mulți dintre noi au murit în spitalele nevindecării. Am încercat să descriu felul în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am scăpat din acele sălașuri ale suferinței. Am ținut să vă am alături în drumul anevoios, niciodată încheiat, spre recuperare.

Căci viața nu a mers înainte după tragedie, ci s-a oprit acolo, în cenușa din container, și a fost înlocuită cu o altă existență, într-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale și operații. Am sperat că voi izbuti să vă fac să trăiți alături de mine toate acestea pentru că doar împreună putem să dăm sens și coerență ororilor din acele zile și din anii care le-au urmat. Și, nu în ultimul rând, nădăjduiesc că vă veți regăsi în patimile mele, ca victime ale corupției, din cauza căreia aproape fiecare român are un „Colectiv” al său.

Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și după aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care îl las României, în speranța că, într-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile”, mai spune Alexandra.

Câte paturi de mari arși are România, pe hârtie

Guvernul promite construcția unor spitale pentru mari arși până în 2025: la București, Timișoara și Târgu Mureș. Fondurile necesare însumează peste 400 de milioane de euro, declară secretarul de stat Alexandru-Florin Rogobete. Până atunci, iată care este situația.

Potrivit Hotnews, numărul de paturi autorizate de Ministerul Sănătății în unități specializate pentru tratamentul pacienților critici cu arsuri severe:

5 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu" Timișoara;

5 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași;

6 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca);

5 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București - Spital monodisciplinar, (chirurgie plastică și ATI), care nu poate primi mari arși politraumatizați;

3 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", București;

2 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, desființate urmare a unor lucrări de renovare, aflate în acest moment în reorganizare și reconformare la standarde în urma controlului efectuat de Inspecția Sanitară de Stat;

10 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu"

3 locuri - Unitatea de Arși, Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iași.

Pe lângă cele 26 de paturi destinate tratamentului pacienților critici cu arsuri severe, există și un număr de aproximativ 300 paturi de arși în spitalele județene și municipale din întreaga țară. Aceste paturi sunt dedicate îngrijirii pacienților cu arsură de severitate mică spre medie și necesită îmbunătățiri.

România se află pe primul loc în Europa la numărul de arși. Anual, între 600-800 de pacienți sunt tratați în spitalele noastre.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile